- Probabilitatea cA zona euro să intre în recesiune profundă în această iarnă scade cauza sprijinului fiscal mai mare din partea guvernelor.
- Cei mai mulţi studenţi din România aleg să studieze economia, medicina şi ştiinţele, conform unui nou studiu.
- Bursa de Valori București a câştigat 3,19 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
- Un incendiu puternic a izbucnit într-un depozit din centrul Moscovei. Mai multe persoane au rămas blocate în clădire.
- În ultimele luni, peste 700 de cadavre au fost descoperite în zonele din regiunile Harkov, Doneţk şi Herson, susțin autoritățile ucrainene.
- Astăzi Joe Biden împlinește 80 de ani. Biden a intrat în istorie ca cel mai bătrân președinte al SUA.
- Regele Charles se va întâlni marți cu preşedintele sud-african. Întâlnirea reprezintă prima vizită de stat de când acesta a urcat pe tron.
- Tesla re-cheamă în fabrică peste 300 de mii de mașini din Statele Unite din cauza unor defecțiuni electrice la farurile din spate.
- Așteptarea a luat sfârșit astăzi. Campionatul Mondial a debutat cu meciul de deschidere dintre țara gazdă Qatar și Ecuador.
- ANM a emis noi atenționări de vreme rea, valabile pentru următoarele două zile. Se anunță ploi abundente și vânt puternic.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri