• Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, luni, că a discutat cu preşedintele României, Klaus Iohannis, despre securitatea în zona Mării Negre.
  • În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică va acţiona pentru apărarea tuturor statelor membre NATO.
  • „Vom face ceea ce este necesar pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, luni, că a discutat cu preşedintele României, Klaus Iohannis, despre securitatea în zona Mării Negre, subliniind, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, că Alianţa Nord-Atlantică va acţiona pentru apărarea tuturor statelor membre NATO.

„Cu ocazia întâlnirii de astăzi am discutat despre securitatea în zona Mării Negre, care are o importanţă strategică pentru întreaga Alianţă, precum şi despre provocările generate de războiul ilegal al Rusiei în Ucraina”, a afirmat Jens Stoltenberg în conferinţa de presă organizată împreună cu preşedintele Klaus Iohannis.

Ca reacţie la agresiunea Rusiei, NATO îşi consolidează prezenţa din regiunea Mării Baltice până la Marea Neagră. Am constituit noi grupuri de luptă, inclusiv unul condus de Franţa, aici în România. Avioane de vânătoare din Canada contribuie la protejarea spaţiului aerian de aici, iar sistemele Patriot din SUA consolidează apărarea aeriană. Aceste acţiuni transmit mesajul clar că NATO este aici. Vom face ceea ce este necesar pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1