• OPEC+ își păstrează nivelul actual al producției, ceea ce reprezintă o scădere cu două milioane de barili zilnic și în luna decembrie.
  • Diminuarea a fost decisă în luna octombrie pentru a evita scăderea prețurilor.
  • Discuțiile producătorilor de petrol au avut loc cu o zi înainte de intrarea în vigoare a unor noi sancțiuni internaționale la adresa Rusiei.

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol își păstrează nivelul actual al producției, ceea ce reprezintă o scădere cu două milioane de barili zilnic și în luna decembrie, potrivit presei internaționale.

Diminuarea a fost decisă în luna octombrie pentru a evita scăderea prețurilor. Decizia a fost luată într-o reuniune virtuală a cartelului petrolier, la care a luat parte și Rusia.

Discuțiile producătorilor de petrol au avut loc cu o zi înainte de intrarea în vigoare a unor noi sancțiuni internaționale la adresa Rusiei. Uniunea Europeană, G7 și Australia au căzut de acord să impună un preț maxim de 60 de dolari pentru barilul de petrol rusesc. La ora actuală, petrolul Ural este tranzacționat la 65 de dolari un baril.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

OPEC+ menține producția la nivelul din octombrie

Astfel, cotațiile de producție vor fi menținute la nivelul convenit în luna octombrie, când statele OPEC+ s-au pus de acord supra reducerii extracției de petrol cu două milioane de barili pe zi, ceea ce a provocat nemulţumire statelor occidentale, în special a SUA.

Cotaţiile petrolului Brent au oscilat în ultimele săptămâni în jurul a 80-85 de dolari barilul, mult sub cele de peste 130 de dolari la care se ajunse în luna martie, după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

Următoarea întâlnire a OPEC+ este fixată pentru data de 4 iunie 2023, dar acest grup a precizat că s-ar putea reuni oricând ar fi nevoie dacă se impun ,,măsuri suplimentare imediate” .

G7 și UE, decizie privind plafonarea prețurilor la petrolul rusesc

În coordonare cu statele din G7, statele membre UE au decis plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se va aplica prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.

Plafonarea are ca scop reducerea veniturilor Rusiei, în contextul războiului purtat împotriva Ucrainei. Măsura este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă.