• Food and Drug Administration vrea răspunsuri clare
  • Alte opt vaccinuri sunt în stadii avansate
  • Doctorul Cristian Oancea, de la Timişoara, îţi spune că vaccinul va mai dura câteva luni bune

Se lasă cu anchetă în cazul vaccinului AstraZeneca. O vor americanii, după ce unul din subiecții testelor a avut efecte adverse.

Înainte de reluarea testelor, Food and Drug Administration vrea răspunsuri clare. Asta deși vaccinul AstraZeneca e unul din cele mai promițătoare proiecte.

Vestea bună este că alte opt vaccinuri sunt în stadii avansate.

Recomandări

NEVĂZUT, NECUNOSCUT
GERMANIA ÎȘI PREGĂTEȘTE BUNCĂRELE
TRUMP SCHIMBĂ TARIFELE
RUSIA ȘI ARMELE NUCLEARE
DUPĂ FAȚĂ SE CUNOAȘTE
DRUMURILE NOASTRE, TOATE

Doctorul Cristian Oancea, de la Timişoara, îţi spune că vaccinul va mai dura câteva luni bune. Problema este perioada de iarnă, când apare şi gripa.

Cristian Oancea  – managerul Spitalului Victor Babeş Timişoara: „Se apropie lunile de iarnă, în care trebuie să vaccinăm populaţia ca să nu se suprapună tulpinile de SARS-CoV-2 cu AH1, în diferite forme. Pe de altă parte, în lume sunt nouă vaccinuri aflate în stadiul 3 şi este posibil ca din primăvara anului viitor să începem şi noi, şi ar fi recomandat, să începem studiile clinice de fază 4 şi să începem şi noi să vaccinăm populaţia noastră“.