• Practica rugăciunii zilnice în școli ar trebui să se încheie, potrivit profesorilor și experților în educație.
  • Experții au calificat drept „arhaică” prevederea aflată încă în vigoare.
  • Solicitarea vine în urma recensământului ale cărui rezultate indică faptul că Anglia nu mai este predominant creștină.

Practica rugăciunii zilnice în școli ar trebui să se încheie, potrivit profesorilor și experților în educație care au calificat drept „arhaică” prevederea aflată încă în vigoare, potrivit The Guardian.

Solicitarea vine în urma recensământului ale cărui rezultate indică faptul că Anglia nu mai este predominant creștină.

Recensământul din 2021 a dezvăluit săptămâna trecută că, pentru prima dată, mai puțin de jumătate din populația din Anglia și Țara Galilor s-a descris ca fiind creștină, în timp ce 37% dintre cei chestionați au spus că „nu au nicio religie” .

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CUM TRATEZI DEPRESIA

În prezent, toate școlile de stat sunt obligate legal să ofere un act de „cult colectiv” care este „în general creștin” în fiecare zi.

Potrivit jurnaliștilor The Guardian, mulți manageri de școli recunosc în privat că nu mai respectă acest lucru, preferând să conducă adunări mai puțin religioase, dar mai relevante pentru elevi.

Nick Gibb, șeful departamentului pentru învățământ preuniversitar din Guvern, a confirmat anul trecut că instituția pe care o conduce va investiga orice presupusă încălcare a acestei cerințe.

Profesorul Russell Sandberg, expert în drept și religie la Universitatea Cardiff, a declarat pentru The Guardian: „Cadrul legal este blocat în anii 1940. Recensământul subliniază că solicitarea unui act zilnic de închinare este cu totul arhaic și discriminatoriu.

Nikki McGee, profesor principal de educație religioasă la trustul Inspiration, care conduce 18 școli în Norfolk, a declarat: „Închinarea colectivă este aproape lipsită de sens în școlile care nu sunt bazate pe credință. Rezultatele recensământului arată că este arhaică. ”