• Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultima săptămână au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri noi de COVID. Totodată, au fost raportate 21 decese.
  • Până astăzi, 67.310 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.
  • Dintre pacienţii decedaţi, 4 erau vaccinaţi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultima săptămână au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri noi de COVID. Totodată, au fost raportate 21 decese. În intervalul 05 – 11 decembrie 2022 au fost înregistrate 2.924 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 844 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.301.662 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.16. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 184 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 748. De asemenea, la ATI, sunt internate 98 persoane. Dintre cei 98 pacienţi internaţi la ATI, 95 sunt nevaccinaţi.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 49 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii şi 0 la ATI. Până astăzi, 67.310 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 05.12.2022 (10:00) – 11.12.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 21 decese (13 bărbaţi şi 8 femei).

Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi. Dintre pacienţii decedaţi, 4 erau vaccinaţi. În intervalul 05 – 11 decembrie au fost efectuate 13.012 teste RT-PCR şi 59.826 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.654.036 teste RT-PCR şi 12.230.865 teste rapide antigenice.