• Oamenii de ştiinţă au identificat două minerale care nu au mai fost descoperite până acum pe Pământ, într-un meteorit cu o greutate de 15,2 tone căzut în Africa.
  • Mineralele provin dintr-o mostră de 70 de grame din meteorit, care a fost descoperit în Somalia în 2020 şi este al nouălea cel mai mare meteorit descoperit vreodată.
  • Numele unuia dintre minerale – elaliit – provine de la obiectul spaţial în sine, care este numit meteoritul ,,El Ali” , deoarece a fost găsit în apropierea oraşului El Ali din centrul Somaliei.

Oamenii de ştiinţă au identificat două minerale care nu au mai fost descoperite până acum pe Pământ, într-un meteorit cu o greutate de 15,2 tone căzut în Africa, scrie CNN.

Mineralele provin dintr-o mostră de 70 de grame din meteorit, care a fost descoperit în Somalia în 2020 şi este al nouălea cel mai mare meteorit descoperit vreodată, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii din Alberta.

Chris Herd, curatorul colecţiei de meteoriţi a universităţii, a primit mostre din roca spaţială pentru a o putea clasifica. În timp ce o examina, ceva neobişnuit i-a atras atenţia – unele părţi ale eşantionului nu erau identificabile la microscop. El a cerut apoi sfatul lui Andrew Locock, şeful Electron Microprobe Laboratory al universităţii, care are experienţă în descrierea noilor minerale.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

,,Chiar în prima zi în care a făcut câteva analize, el a spus: «Ai cel puţin două minerale noi acolo» , a povestit Herd, profesor în cadrul departamentului de ştiinţe ale Pământului şi ale atmosferei al universităţii.

Numele unuia dintre minerale – elaliit – provine de la obiectul spaţial în sine, care este numit meteoritul ,,El Ali” , deoarece a fost găsit în apropierea oraşului El Ali din centrul Somaliei.

Herd l-a numit pe cel de-al doilea elkinstantonit, după Lindy Elkins-Tanton, vicepreşedintele Iniţiativei Interplanetare de la Universitatea de Stat din Arizona. Elkins-Tanton este, de asemenea, profesor la Şcoala de Explorare a Pământului şi a Spaţiului din cadrul acestei universităţi şi cercetător principal al viitoarei misiuni Psyche a NASA – o călătorie către un asteroid bogat în metale care orbitează în jurul Soarelui între Marte şi Jupiter, potrivit agenţiei spaţiale.

Aprobarea de către Asociaţia Internaţională de Mineralogie a celor două noi minerale în luna noiembrie a acestui an ,,indică faptul că lucrarea este solidă” , a declarat Oliver Tschauner, mineralogist şi profesor de cercetare în cadrul departamentului de geosciinţe de la Universitatea din Nevada, Las Vegas.

Identificarea rapidă a lui Locock a fost posibilă deoarece minerale similare fuseseră create sintetic înainte, iar el a reuşit să potrivească compoziţia mineralelor nou descoperite cu omologii lor creaţi de om, potrivit comunicatului Universităţii din Alberta.

Ambele minerale noi sunt fosfaţi de fier. Un fosfat este o sare sau un ester al unui acid fosforic.

Meteoritul El Ali din care provin mineralele pare să fi fost trimis în China în căutarea unui cumpărător, a declarat Herd.