• România depășește Germania la energia regenrabilă în 2021 cu 23% față de aproape 20%, Suedia a avut cea mai amre pondere cu 62%. În total Europa și-a asigurat 22% din energie în 2021 din surse regenerabile.
  • Am importat roșii de peste 113 milioane de euro în 2021, iar 65% din cantitate vine din Turcia. exportat de 1,12 milioane de euro, importurile fiind de 100 de ori mai mari decât exporturile, potrivit datelor Eurostat.
  • Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române şi nu vor face cursuri luni şi marţi. Cursurile vor reîncepe miercuri.
  • Oradea va fi primul oraș din România unde probele biologice sunt transportate cu drona între spitale. Primul astfel de transport, care va fi un test, va avea loc mâine.
  • Forumul Economic Mondial de la Davos continuă și astăzi. Printre temele care vor fi discutate azi se numără săptămâna de lucru de 4 zile și găsirea echilibrului potrivit pentru crypto.
  • Este grevă generală în Franța, trenurile s-au oprit, școlile au fost închise și transporturile rafinăriilor blocate. Salariații vor să împiedice guvernul de a crește vârsta de pensionare cu doi ani.
  • Donald Trump a solicitat oficial să se poată întoarce pe Facebook, a declarat echipa sa de campanie, care a cerut să nu „reducem la tăcere un candidat la preşedinţie”
  • Colaborare inedită, NASA şi Boeing lucrează împreună pentru a dezvolta un avion de pasageri cu un nivel redus de emisii poluante.
  • Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar a avut implicări record la nievl de social media. 93 de mil de postări, cu un reach de 262 de miliarde și aproape 6 miliarde de engajements, o analiză Nielsen.
  • The Rolling Stones şi Mick Jagger îşi lansează conturile oficiale de TikTok.

Recomandări

NOUL ȘEF HEZBOLLAH
TAIWANUL, ÎN STARE DE ALERTĂ
CUM TE AFECTEAZĂ VREMEA
CUM AR FI MURIT NAVALNÎI
POGACAR E CAMPION
ATACURI ASUPRA RUSIEI