Coolhunting sau trendspotting este un termen apărut la începutul anilor 90 și care se referă la activitatea de observare și previzionare a unor profesioniști în marketing în legătură cu ceea ce este cool din punct de vedere al stilului de viață și normelor culturale.
Advertisment
Coolhunterii și-au extins domeniul de activitate de la modă și design la toate industriile, adesea fiind confundați cu futurologii, cei care anticipează prin metode și modele statistice modul în care societatea va evolua din punct de vedere social, economic, științific și tehnologic.
Dacă ne referim la totalul populației, coolhunterii reprezintă un procent mic, de maxim 5%. Sunt acele persoane creative și curajoase care intuiesc și creează produse, servicii și obiceiuri noi.
Recomandări
De la ei se inspiră următoarea categorie, respectiv trendsetterii, cei care au în spate o comunitate suficient de mare de susținători, astfel încît preluarea noului generat de coolhunteri să fie la o scară mai largă. Trendsetterii luați ca un ansmablu format din lideri și comunitățile lor reprezintă un procent de 15, maxim 20%.
Odată ce un trend se propagă – fie că vorbim de modă, frumusețe, alimentație, design – acesta ajunge să fie urmat și ulterior asimilat de marea majoritate, adică de followeri.
Cele trei categorii – coolhunteri, trendsetteri și followeri -sunt relevante atunci când vrei să lansezi un produs sau serviciu nou pe piață.
Conform strategiei oceanului albastru (Blue Ocean Strategy) exemplificată de autoarea Renée Mauborgne în cartea cu același nume, a explora oceane albastre, respectiv piețe noi este mai profitabil pentru o companie versus a te poziționa alături de alți mulți pești roșii care se bat pe aceleași piețe.
Prin urmare, ce este mai bine să fii în 2023?
A. coolhunter dacă vrei să îți lansezi afacerea sau cariera
B. trendsetter dacă nu ai o idee atât de inovatoare sau resurse suficiente
C. follower dacă ești un consumator, vei plăti mai puțin pentru a nu fi în trend
Partenerii noștri