• Un neamț a fost arestat pe aeroportul din Munchen pentru că ar fi complotat cu un angajat al serviciilor de informaţii germane pentru a transmite informaţii Moscovei.
  • Bărbatul a fost arestat duminică, la sosirea din SUA.
  • Autorităţile germane au avertizat în legătură cu o probabilă intensificare a spionajului rusesc, având în vedere confruntarea dintre Kremlin şi Ucraina.

Un cetăţean german a fost arestat pe aeroportul din Munchen sub suspiciunea de trădare, pentru că ar fi complotat cu un angajat al serviciilor de informaţii germane (BND) pentru a transmite informaţii Moscovei, a anunţat joi biroul procurorului general, scrie Reuters.

Bărbatul, identificat doar ca Arthur E., a fost arestat duminică, la sosirea din Statele Unite, a precizat procurorul într-un comunicat.

El ar fi un asociat al lui Carsten L., un angajat al serviciului german de informaţii externe (BND) care a fost arestat în decembrie sub suspiciunea de spionaj pentru Rusia.

Recomandări

DUCESA SOPHIE VIZITEAZĂ UCRAINA
CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
NADAL SE CALIFICĂ ÎN TURUL PATRU LA MADRID
TRUMP MODIFICĂ DOBÂNDA DE REFERINȚĂ
MELONI CANDIDEAZĂ LA EUROPARLAMENTARE

Arthur E., care nu este angajat al serviciilor germane de informaţii, ar fi transmis spionajului rus informaţii pe care le obţinuse de la Carten L., potrivit declaraţiei procurorului.

Un mandat de arestare a fost deja emis pe numele lui Arthur E., care a fost adus luni în faţa unui judecător al celei mai înalte instanţe penale din Germania şi a fost arestat preventiv, adaugă comunicatul.

Ancheta a fost efectuată în strânsă cooperare cu BND şi cu Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI), a precizat procurorul.

Autorităţile germane au avertizat în legătură cu o probabilă intensificare a spionajului rusesc, având în vedere confruntarea dintre Kremlin şi Occident în legătură cu invazia rusă în Ucraina.