• „Vor face rocada, va fi o guvernare liniştită atât timp cât va fi războiul la graniţă. România nu mai are politicieni care să farmece publicul”.
  • „Sunt aproape sigur că Ciolacu nu va fi candidatul PSD la prezidenţiale. Nu-l va afecta prim – ministeriatul pe Ciolacu? Eu cred că da”.
  • „Anticorupţia nu va fi o temă decisivă în campanie dar nu va lipsi. USR va profita, are un electorat de opinie”.
  • „Victima colaterală a plagiatului este lumea academică. Politicienii au vrut să-şi ridice prestigiul pentru că au probleme de credibilitate. Rezultatul este că politicienii au distrus doctoratul”.
  • „PSD va încerca să aibă un candidat din afară. Geoană spune că are promisiunea liderilor PSD iar dacă ei nu se ţin de cuvânt aceştia riscă foarte mult. Cred că PSD şi-ar dori un preşedinte care să nu le creeze probleme”.
  • „Pentru PSD, singura soluţie ca să ajungă la Preşedinţie este să intre în turul 2 cu George Simion. Domnul Simion este un prezidenţiabil ca şi domnul Drulă”.
  • „Comasarea alegerilor nu este tocmai democratică dar este în avantajul PNL”.
  • „Dacă Legislativele sunt în septembrie 2024, Iohannis va forma noul Guvern”.
  • „Vom vedea dacă PNL îi va mai da sau nu ascultare preşedintelui Iohannis”.
  • „Occidentul cu armele pe care le trimite transmite un semnal Moscovei. Moscova cred că înţelege. Riscul cel mare este că ruşii vor încerca să spargă frontul”.
  • „România este discretă dar foarte utilă. Fără Căile Ferate şi drumurile din România, Ucraina n-ar fi rezistat. România rămâne în continuare un actor important pentru războiul din Ucraina”.

Cristian Pîrvulescu: „Domnul Ciucă este candidatul PNL pentru prezidenţiale acum. Nu ştiu dacă va fi şi în 2024. PNL nu are un candidat sigur pentru Cotroceni, acum are un candidat formal”

„Agenda nu s-a schimbat, politicienii au devenit mai puţin interesanţi. Noi am progresat dar n-am progresat politic. Lupta anticorupţie s-a consumat. Putin este acum la sfârşit cu un război pe care unii îl aşteptam. Au apărut crize care ne sperie: 2008, pandemia, criza războiului. Politicienii nu vor face nimic dacă societatea nu va face presiuni pentru a se schimba ceva. Partidele Sistem – PSD, PNL şi UDMR – sunt foarte satisfăcute de acest sistem. (…) Cred în această mişcare, în rocadă, şi cred că Guvernul este legat de situaţia geopolitică. În 2020, în pandemie, PSD s-a situat pe poziţii conspiraţioniste. Faţă de 2020 a apărut o schimbare politică importantă: AUR. Oamenii anti-sistem au găsit un partid care-i exprimă mai bine decât USR. PSD a jucat cu AUR în pandemie.


Coaliţia PNL – USR a eşuat lamentabil, USR nu s-a adaptat, n-a fost flexibil.


Vor face rocada, va fi o guvernare liniştită atât timp cât va fi războiul la graniţă. USR încearcă să fie vizibil dar nu are o mediatizare foarte mare. AUR are o mediatizare mult mai mare, inclusiv pe reţelele de socializare. În 2000, l-am avut pe Corneliu Vadim Tudor şi PRM. Acum nu mai putem fi surprinşi. O parte din voturile anti-sistem de la USR s-au dus spre AUR. PNL are un general neobişnuit cu politica, dar nici Ciolacu nu este un mare vorbitor. România nu mai are politicieni care să farmece publicul. După ce se vor schimba rolurile, mă aştept ca PNL să fie mai puţin agresiv decât a fost PSD. Dacă situaţia geopolitică nu se schimbă, vom avea acest Guvern până în toamna lui 2024. PSD este aparent mai disciplinat, Ciolacu a făcut reforme în interior dar sunt mulţi nemulţumiţi. Sunt aproape sigur că Ciolacu nu va fi candidatul PSD la prezidenţiale. Foarte mulţi dintre apropiaţi i-au sugerat lui Ciolacu să nu fie nici prim ministru. În momentul acesta, Ciolacu n-are alternativă: trebuie să fie premier. Vom vedea dacă PSD va merge pe varianta parlamentaristă sau nu. Va fi un test important”, a declarat Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice – SNSPA, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Politologul a mai spus că este posibil ca rocada să nu respecte toate prevederile din protocolul dintre cele două partide:

„PSD nu vrea să ia ministerul Justiţiei. Să aibă premierul şi ministrul justiţiei înseamnă reaprinderea protestelor în România. Domnul Predoiu a făcut o eroare gravissimă: a spus ceva despre un proces care nu s-a terminat încă. Dacă PSD făcea ce-a făcut Predoiu, era dezastru. Tudorel Toader, susţinut de PSD, era tehnician şi a mobilizat toată societatea civilă împotriva sa. PSD nu vrea să aibă complicaţii pentru că urmează an electoral. PSD vrea să păstreze Finanţele. În an electoral, finanţele sunt foarte interesante. PSD şi-ar dori să păstreze Transporturile şi pentru că domnul Grindeanu vrea un minister important. Nefiind şef de partid, Grindeanu la Camera Deputaţilor ar fi parcat, n-ar avea multă libertate de manevră. PSD îşi înlătură liderul după un ciclu electoral. Ciolacu a învăţat şi nu vrea să suporte această situaţie. Acesta este motivul pentru care Ciolacu nu vrea să candideze şi probabil nu va candida la prezidenţiale. Nu-l va afecta prim – ministeriatul pe Ciolacu? Eu cred că da”.

Vor mai conta anticorupţia şi integritatea din punct de vedere electoral, în campanii? Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a oferit un răspuns în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News:

„Anticorupţia nu va fi o temă decisivă în campanie dar nu va lipsi. USR va profita, are un electorat de opinie. Ar fi greu de crezut că în campanie nu vor apărea scandaluri de corupţie. Poate să situaţia economică va fi principalul subiect în campanie. Războiul acesta are multe necunoscute. La anul nu vom mai avea deloc gaze şi petrol ruseşti. Va avea capacitatea UE să depăşească iarna viitoare? Unii economişti se îndoiesc. Pe moment lucrurile sunt pozitive: SUA şi UE nu intră în recesiune. PSD va încerca cu toate puterile şi pârghiile să se dea senzaţia de prosperitate ca să mulţumească electoratului. (… Nici în 2014, la Ponta, n-a contat foarte mult plagiatul în campanie. La noi, de 10 ani, plagiatul este un subiect aproape constant. Victima colaterală a plagiatului este lumea academică. Politicienii au vrut să-şi ridice prestigiul pentru că au probleme de credibilitate. Calitatea unor şcoli doctorale lasă de dorit în România. Cred că Bode a fost convins că nu este plagiat. Să fi coordonator de doctorat este o meserie în sine. Politicienii îşi dau doctorate pentru că asta le asigură legitimitate. Politicienii vor să-şi schimbe autoritatea îndoielnică cu autoritatea celui care are doctorat. Rezultatul este că politicienii au distrus doctoratul. Va fi foarte greu să-l reconstruim. N-are importanţă care va fi sentinţa, importantă este imaginea. Am fost surprins de scandalul Bode. Am crezut că după 2018 nu se va mai repeta şi s-a repetat. Discursul domnului Hellvig de la UBB a fost un discurs naţionalist moderat. Cel care a scris însă discursul lui Geoană de la ASE a scris un discurs foarte suveranist. N-am găsit la Geoană foarte multe concepte care să mă asigure că va susţine cu toată tăria democraţia. Discursul domnului Hellvig era discurs de viitor prezidenţiabil. Nu cred că pentru 2024. Nu sunt fan al facultăţilor de studii de securitate”.

Cristian Pîrvulescu a vorbit pe Aleph News şi despre potenţialii candidaţi pentru Preşedinţia României care se arată pentru 2024:

„Domnul Ciucă este candidatul PNL acum. Nu ştiu dacă şi pentru 2024. Crin Antonescu a făcut totul ca să dispară în 2014. Iohannis a apărut în 2014 şi era convins că va deveni Preşedintele României. Iohannis a devenit preşedinte contrar sondajelor de opinie până în ultimul moment. Prima perioadă a lui Iohannis a fost lupta pentru statul de drept. Iohannis n-a avut alternativă la demiterea lui Koveşi şi a fost o decizie înţeleaptă. Pentru Iohannis n-a ieşit majoritatea reformistă la alegerile din decembrie 2020. Pandemia a schimbat totul, a rescris tot. Electoratul PNL este format din clasa mijlocie care este foarte temătoare. PSD a fost mai conspiraţionist. Cărţile pentru Parlament s-au jucat în septembrie la locale. Nu cred că se va schimba ceva. PSD, PNL şi UDMR au 90% din primarii României. Cu 10% nu poţi face mare lucru. Prezidenţialele din 2024 sunt o necunoscută. PNL nu are candidat sigur pentru Cotroceni, are un candidat formal. Nu ştiu dacă Ciucă din poziţia de preşedinte al Senatului va deveni un candidat redutabil. PSD va încerca să aibă un candidat din afară. Geoană spune că are promisiunea liderilor PSD iar dacă ei nu se ţin de cuvânt aceştia riscă foarte mult. Cred că PSD şi-ar dori un preşedinte care să nu le creeze probleme. PSD are nevoie de un preşedinte marionetă. Geoană n-ar fi un preşedinte marionetă. Pentru PSD, singura soluţie ca să ajungă la Preşedinţie este să intre în turul 2 cu George Simion. Domnul Simion este un prezidenţiabil ca şi domnul Drulă. Comasarea alegerilor nu este tocmai democratică dar este în avantajul PNL. Primarii PNL vor fi forţaţi să ridice candidaţii. Dacă Legislativele sunt în septembrie 2024, Iohannis va forma noul Guvern. (…)
„Este inevitabil, aşa se întâmplă întotdeauna. Americanii numesc asta perioada „răţoiului şchiop”. Dacă va fi un Guvern de largă coaliţie, îi va altera mai puţin autoritatea lui Iohannis. Vom vedea dacă PNL îi va mai da sau nu ascultare preşedintelui Iohannis. Este evident că acum candidatul la Preşedinţie al lui Iohannis este domnul general Ciucă. Şi Rareş Bogdan îşi doreşte să fie candidat la Preşedinţie”.

Cât despre Războiul din Ucraina, politologul Cristian Pârvulescu este de părere că acesta este de durată iar acum totul este în faza unui joc strategic în care Occidentul şi Moscova îşi trimit semnale:

„Analizele spun că şansele Ucrainei de a învinge sunt foarte mici. Zelenski înţelege prin victorie recuperarea teritoriilor de la ruşi. Puterea lui Putin va fi afectată de un insucces. Occidentul cu armele pe care le trimite transmite un semnal Moscovei. Moscova cred că înţelege. Războiul este în faza unui joc strategic. Occidentul transmite un semnal: dacă nu încetaţi, continuăm şi vom creşte sprijinul militar. Putin spune acum că nu vrea să restabilească suveranitatea Ucrainei, ci şi a Europei. Riscul cel mare este că ruşii vor încerca să spargă frontul. Ucrainenii sunt extraordinar de determinaţi dar sunt foarte obosiţi. Din 1991, Rusia viza să revină în zonă şi să recapete teritoriile. Dacă Rusia rămâne în forma actuală, oricine o va conduce, va reveni. Îşi face iluzii cine nu crede că Rusia va merge până la capăt. (…) România este discretă dar foarte utilă. Fără Căile Ferate şi drumurile din România, Ucraina n-ar fi rezistat. Ungaria nu a permis tranzitarea teritoriului său pe transporturi de armament. Cred că atunci când vor veni alegerile vom afla mai multe. Polonezii au jucat cartea ucraineană ca să câştige sprijin în UE şi nu le-a ieşit. România rămâne în continuare un actor important pentru războiul din Ucraina”.