• Un tribunal din Iran a condamnat un cuplu la 10 ani şi jumătate de închisoare pentru că a dansat pe stradă.
  • Ei au fost acuzați de „încurajarea corupției și a prostituției publice” .
  • Haghighi și logodnicul ei au fost, de asemenea, acuzați de complicitate cu intenția de a perturba securitatea națională și de promovare a propagandei”.

Un tribunal din Iran a condamnat un cuplu la 10 ani şi jumătate de închisoare pentru că a dansat pe stradă, relatează presa străină.

Un cuplu iranian a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru că a dansat pe stradă în sprijinul revoluției pentru libertatea femeilor.

Cuplul de bloggeri – Astiyazh Haghighi (21 de ani) și Amir Mohammad Ahmadi (22 de ani) – a distribuit un videoclip în care dansează în Piața Azadi din capitala Iranului, Teheran.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

10 ani de închisoare fiecare

Haghigi și Ahmadi ar fi fost arestați pe 1 noiembrie anul trecut. Ei au dansat pentru a susține protestele în curs de desfășurare din Iran, care au început în septembrie anul trecut, după ce o femeie kurdă în vârstă de 22 de ani, Mahsa Amini, a murit în custodia poliției iraniene.

După moartea ei, la 16 septembrie, guvernul iranian a negat că ar fi fost agresată și a acuzat SUA și Israelul că au orchestrat protestele din Iran.

Proteste masive au izbucnit în Iran după moartea ei, rapoartele sugerând că cel puțin 479 de persoane, inclusiv 68 de copii, au fost ucise în timpul revoltei.

În afară de pedeapsa cu închisoarea, cuplului i s-a impus o interdicție de doi ani pentru utilizarea spațiului virtual și o interdicție de doi ani de a părăsi Iranul pentru că au dansat pe stradă. Ei au fost acuzați de încurajarea corupției și a prostituției publice” .

Haghighi și logodnicul ei au fost, de asemenea, acuzați de complicitate cu intenția de a perturba securitatea națională și de promovare a propagandei”.

Pedeapsa mai prevede interdicția de doi ani de utilizare a internetului și interdicţia de a părăsi țara timp de doi ani.