• Victor Pițurcă a fost rechemat la DNA la doar trei ore după ce a fost eliberat. El este cercetat sub control judiciar în dosarul privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei. Și fiul său, Alex Pițurcă a fost reținut de DNA.
  • De mâine scapi de un drum dacă ai nevoie de cazier judiciar. El va fi eliberat online.
  • Guvernul Ciucă aprobă astăzi un proiect de lege prin care alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.
  • Ungaria este percepută ca cea mai coruptă țară din blocul comunitar format din 27 de state potrivit celui mai recent raport al Transparency International.
  • Franța este blocată astăzi din cauza unei greve generale care afectează toate sectoarele – aeroporturi, trenuri, transport urban, școli, rafinării și energie.
  • Statele Unite nu vor oferi Ucrainei avioane de vânătoare F-16, a afirmat Joe Biden, în contextul cererilor insistente ale Administraţiei de Kiev.
  • Premierul britanic Rishi Sunak a apărat Brexitul, pe care îl vede drept o oportunitate uriaşă” , la împlinirea celor trei ani de la ruptura istorică a Londrei de Uniunea Europeană.
  • Instagram lansează și în Europa funcția Notes care îți va permite să faci postări doar text şi emoji-uri.
  • Australian Open a avut număr record de spectatori la această ediție. Peste 900 de mii de oameni s-au uitat la meciuri. Precedentul record era de 812.174 în 2020.
  • Artista franceză ZAZ va concerta pentru prima dată în România pe 11 iunie 2023. Concertul face parte din turneul Organique Tour.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID