• Zelenski s-ar putea deplasa joi, la Bruxelles, pentru un summit al şefilor de stat şi de guvern al UE.
  • Această vizită a lui Volodimir Zelenski va fi prima în capitala UE de la începutul ofensivei militare ruse împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022.
  • Surse europene au confirmat această informaţie, sub acoperirea anonimatului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-ar putea deplasa joi, la Bruxelles, pentru un summit al şefilor de stat şi de guvern al UE şi o intervenţie în faţa eurodeputaţilor, potrivit presei franceze.

Dacă va fi confirmată, această vizită a lui Volodimir Zelenski va fi prima în capitala UE de la începutul ofensivei militare ruse împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

O sursă de la Parlamentul European a vorbit despre probabilitatea organizării unei sesiuni plenare extraordinare joi, 9 februarie, în prezenţa lui Volodimir Zelenski, preşedinte al Ucrainei” . Alte două surse parlamentare au confirmat această informaţie, sub acoperirea anonimatului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Liderul ucrainean beneficiază de o invitaţie permanentă” la Bruxelles, s-a mulţumit să declare un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Preşedinţia ucraineană nu a confirmat nici ea această vizită care ridică probleme de securitate.

Volodimir Zelenski s-a deplasat la Washington pe 22 decembrie, în prima sa călătorie internaţională de la începutul războiului. El s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi a susţinut un discurs în faţa Congresului american.