• Există anumite sincope în aplicarea PNRR, declară la RFI eurodeputatul PSD Victor Negrescu. El vorbeşte despre restanţele României legate de a doua tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
  • Eurodeputatul PSD precizează că „sunt mai multe lucruri care trebuiesc corectate, pentru a ameliora procesul de implementare a PNRR”.
  • Victor Negrescu afirmă că „unele angajamente nu au fost rezultatul unor consultări suficient de ample”.

„Există o întârziere în ceea ce înseamnă cererea de plată doi. Practic, această cerere de plată trebuia să fie depusă undeva în luna septembrie a anului trecut. Ulterior, a fost decalată această perioadă de depunere până în luna decembrie, însă în continuare există anumite lucruri care trebuie să fie corectate în măsurile adoptate de către Guvernul României şi în această logică, ministerul coordonator, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, trebuie să depună eforturi suplimentare, pentru a completa practic toate acele elemente subliniate de Comisia Europeană. Vorbim de o tranşă în valoare de aproximativ trei miliarde de euro. Practic, fără acordul CE, nu putem încasa respectiva sumă de bani, însă trebuie să spun că acele solicitări venite din partea CE, cel puţin pentru tranşa a doua, pot fi îndeplinite, înţeleg că instituţiile de resort deja au trimis completările solicitate de către Comisia Europeană şi urmează ca în cel mai scurt timp cu putinţă, să primim un aviz, sperăm noi, pozitiv. Practic, riscul este să încasăm sau să nu încasăm banii mai devreme sau mai târziu. Astăzi avem o întârziere, însă cel puţin privind această tranşă, cred că la finalul zilei, elementele vor fi realizate aşa cum a cerut Executivul european”, spune Victor Negrescu.

Eurodeputatul PSD precizează că „sunt mai multe lucruri care trebuiesc corectate, pentru a ameliora procesul de implementare a PNRR”.

„Pe de o parte, vorbim aici de coordonare, modul în care instituţiile de resort lucrează împreună cu ministerul coordonator, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi cât de mult se implică MIPE în acest proces de dialog cu Comisia Europeană, pentru că doar o instituţie în România, conform legislaţiei în vigoare, se ocupă de acest dialog cu Executivul european. Ministerele de resort elaborează legislaţia, îndeplinesc reformele, implementează proiectele, le comunică MIPE şi MIPE mai departe are un dialog direct cu CE. Aici par să existe anumite sincope, pentru că iată, avem legi care au fost adoptate şi care ulterior sunt scoase în evidenţă, CE vine cu amendamente la respectivele legi, ceea ce
de principiu, nu ar trebui să se întâmple, în mod normal ar trebui să fie o consultare prealabilă, însă trebuie să recunoaştem că volumul reformelor şi jaloanelor este unul foarte mare. PNRR-ul României are mult mai multe ţinte, obiective, reforme, decât alte planuri adoptate de alte state membre, în unele cazuri vorbim de trei sau chiar patru ori mai multe reforme decât alte planuri, pentru că în momentul în care acest plan a fost elaborat, Guvernul respectiv s-a angajat la multe
obiective, unele nefiind solicitate de CE, dar aşa s-a dorit la momentul respectiv”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Victor Negrescu afirmă că „unele angajamente nu au fost rezultatul unor consultări suficient de ample”.