Știm cum e: îți dorești o bucătărie curată și organizată, dar n-ai timp și nici energie să stai zi de zi să o menții într-o stare perfectă. Hai să-ți zicem adevărul: va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să ai o bucătărie mereu perfectă. Asta pentru că suntem oameni, iar resursele noastre sunt limitate. E în regulă, nici nu trebuie să le facem perfect pe toate, pentru binele sănătății noastre fizice și psiho-emoționale.

Dar ce putem face e să ne organizăm și curățăm locuința în mod eficient. Asta se aplică și pentru bucătăria în care iubești să-ți servești micul-dejun, pe de-o parte; pe de altă parte, te ia cu groază când te gândești la vasele care se strâng în chiuvetă sau în mașina de spălat vase. Nici petele de ulei de pe aragaz și faianță, ce apar după aproape fiecare omletă pregătită, nu-ți sunt chiar indiferente.

Ca să-ți fie mai ușor să înțelegi cum poți să-ți menții bucătăria curată, fără să transformi asta într-un obiectiv copleșitor, ți-am pregătit un mic ghid practic.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Organizează, organizează, organizează

Nu, nu ai greșit articolul. E vorba despre curățarea bucătăriei, nu despre organizare. Doar că acestea două sunt interconectate: cu cât organizezi mai bine obiectele, cu atât îți va fi mai ușor să menții curățenia. Gândește-te doar cât de repede vei curăța masa sau blatul de lucru, dacă pe acesta se află doar strictul necesar. În plus, curățarea aragazului va fi floare la ureche dacă pui în prealabil oalele și celelalte vase la locurile lor, în loc să încerci să „strecori” buretele printre ochiurile acoperite.

Organizarea se aplică și în cazul vaselor și tacâmurilor din mașina de spălat vase: imediat ce programul s-a încheiat și vasele s-au răcit, așază-le la locul lor. Astfel, te vei asigura că le ai la îndemână ori de câte ori vei avea nevoie de ele, dar și că mașina de spălat vase va fi pregătită pentru următoarea rundă.

Nu amâna să cureți ce poți curăța

Ai pătat gresia? Dă imediat cu mopul. Sunt urme de ulei pe faianță? Șterge-le imediat cu o soluție specială și cu laveta. Nu amâna microsarcinile de acum, căci ele se pot transforma în sarcinile istovitoare de mâine. Gluma ca gluma, dar petele întărite îți vor da mai multă bătaie de cap după câteva zile.

Bine, asta nu înseamnă că e musai să cureți imediat, deși urmează să pleci la birou, ai un meeting important sau trebuie să-l iei pe cel mic de la grădi. Cum ziceam, curățenia bucătăriei nu trebuie să pună presiune pe tine. Curăță imediat ori de câte ori e fezabil să faci asta.

Apelează la aparate electrocasnice de nădejde

Grație tehnologiei, azi putem să ne scurtăm semnificativ timpul petrecut curățând, dând cu mopul sau aspiratorul, ștergând geamuri. Un aspirator-robot, dotat cu funcție de spălare, poate face mici minuni la casa omului. La fel, un aspirator vertical te ajută să cureți cu doar câteva mișcări – unde mai pui că unele modele sunt și ultraportabile!

La rândul ei, masina de spalat vase poate fi o piesă de rezistență în bucătăria ta, mai ales dacă se strâng zilnic destule farfurii, vase, tacâmuri. Cât lași vasele la spălat, poți să te bucuri în voie de alte activități care îți fac plăcere. Așadar, electrocasnicele nu doar că te ajută să-ți menții bucătăria curată, ci și să ai mai mult timp pentru tine și pentru lucrurile dragi ție. Ce zici, pentru tine merită să faci o astfel de investiție?

Nu ezita să ceri ajutorul, atunci când ai nevoie

Și nu, nu ne referim la programarea vocală a electrocasnicelor de ultimă generație. Vorbim despre ajutorul pe care îl poți primi din partea celorlalți membri ai familiei. La fel de bine poți apela și la o firmă de curățenie – fie pentru o întreținere regulată, fie doar atunci când simți că e prea mult și prea greu să te descurci pe cont propriu cu toate.

Așadar, menține bucătăria organizată, curăță ce poți curăța la timp și apelează la ajutor. Nu în ultimul rând, nu uita că nu-i sfârșitul lumii dacă bucătăria ta nu e într-o stare perfectă tot timpul, acest obiectiv nu e neapărat unul sustenabil.