• Asociația Psihologilor din România, cere autorităților ca prin legi, politici publice și sancțiuni, să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale, precum anxietate, depresie sau bipolaritate.
  • Poluarea aerului provoacă moartea prematură a cel puţin 1.200 de copii şi adolescenţi în fiecare an în Europa, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu
  • Ai zbor în Germania? Aeroportul din Berlin a anulat toate decolările de avioane de luni, din cauza unei greve, ca parte a unei dispute salariale în curs. Miecuri se anunță greve feroviare.
  • H4.400 MILITARI ROMÂNI PARTICIPĂ LA ANAKONDA 23A15(GOV)
  • Peste 400 de militari români vor participa la exerciţiul multinaţional „Anakonda 23” ce va avea loc în Polonia, în perioada 28 aprilie – 18 mai, transmite MApN.
  • Au fost descoperite rezerve de gaze naturale în valoare de 1 miliard de dolari în Turcia, spune Erdogan.
  • Generația Alpha, cei născuți între 2010 și 2024, vrea joburi rezistente la AI. O spun 40% dintre investitori, potrivit Markets Live Pulse. Domeniul preferat este medicina.
  • Persoanele nocturne prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta comportamente riscante, precum fumatul şi consumul de alcool, în comparație cu cele matinale, arată un studiu de la Universitatea din Pisa.
  • Locuitorii din peste 12 state din SUA vor avea șansa de a vedea aurora boreală în această seară, datorită activității recente a Soarelui.
  • TikTok începe să şteargă filmările care conţin dezinformări pe tema schimbărilor climatice, după schimbarea recentă a regulamentului de utilizare.
  • ANM a emis o informare de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină până miercuri, valabilă în toată țara.

Recomandări

SECRETUL BANILOR
PARTIDELE VOR PROTESTE
ALERTĂ SANITARĂ ÎN SUA
CE-I PLAC GLUMELE LUI
IRANUL AJUTĂ RUSIA
DIN OSTAȘ, SCRIITORAȘ