- Săracii au votat cu stânga la alegerile locale, bogații cu dreapta
- Județele de dreapta au PIB cu 40% mai mare decât județele de stânga
- Analiza Aleph News e bazată pe datele Comisiei Naționale de Prognoză
Spune-mi cu cine votezi ca să-ți zic cât de bogat ești. O analiză a rezultatelor de la alegerile locale ne arată că săracii votează cu stânga, în timp ce bogații au luat-o spre dreapta. 12.000 de euro este valoarea medie a PIB-ului per locuitor în județele în care românii au votat cu PNL, USR – PLUS sau UDMR. Cu 40% mai mare decât în județele care au votat cu stânga. PIB-ul per locuitor este indicatorul economic care măsoară nivelul de trai al unei regiuni. Acesta este de numai 8.600 de euro în județele care au votat cu PSD, arată datele centralizate de Aleph News pe baza celor de la Comisia Națională de Prognoză.
Advertisment
Când vine vorba de salarii, tot votanții de dreapta stau mai bine. Salariul mediu în județele „de dreapta” este de 3.000 de lei net pe lună, cu 6,4% mai mare decât în județele roșii, care au votat cu PSD. Locuitorii din cele mai bogate regiuni din țară – București, Cluj, Timiș, Constanța și Brașov – au votat cu dreapta. Sunt zone cu investiții străine puternice, șomaj scăzut și salarii peste medie.
Când vine vorba de salarii, tot votanții de dreapta stau mai bine. Salariul mediu în județele „de dreapta” este de 3.000 de lei net pe lună, cu 6,4% mai mare decât în județele roșii, care au votat cu PSD.
Recomandări
Și datele despre șomaj confirmă trendul. În județele roșii, șomajul este dublu decât în județele albastre. Dolj, județ în care locuitorii au votat PSD masiv, este campion la șomaj, cu o rată de 7,1% în luna iunie. În schimb, în județele Ilfov și Timiș, cu votanți de dreapta, șomajul este sub 1%.
Cele mai puternice județe din punct de vedere economic în care locuitorii au votat cu stânga, printre care se află Argeș sau Dolj, sunt „salvate” statistic de investițiile Dacia și Ford, fără de care PIB-ul per capita nu ar fi depășit valoarea de 10.000 de euro.
Partenerii noștri