• Victimele erau angajați ai companiei responsabile pentru lucrările de construcție de pe Autostrada Moldovei.
  • Explozia a avut loc la o magistrală de gaz în Călimănești, județul Vrancea, pe un șantier de construcție de pe Autostrada A7.
  • Celelalte cinci victime cu arsuri au fost transportate cu ambulanțele la Centrul de Primiri Urgențe din Adjud.

Update – Comia de cercetare s-a sesizat


În urma evenimentului produs în data de 21.09.2023, pe raza localității Călimănești, județul Vrancea, în care au decedat 4 lucrători și alți 5 au fost răniți, inspectorul general de stat adjunct al Inspecției Muncii, Mihai Nicolae Ucă, a emis o Decizie prin care a stabilit componența comisiei de cercetare a evenimentului, din care fac parte inspectori de muncă din cadrul Direcției Control Securitate și Sănătate în Muncă din Inspecția Muncii și din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea.

Conform Art.29, alin.(1), lit.C din Legea nr. 319/2006, Inspecția Muncii cercetează evenimentele „în cazul accidentelor colective generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.” Comisia astfel constituită va efectua cercetarea evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Update – CNAIR transmite condoleanțe familiilor

CNAIR transmite condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în accidentul de pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Focșani-Bacău, din noaptea de 21.09.2023.
Totodată, CNAIR face următoarele precizări:

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA
  1. Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico- economici au fost aprobați prin HG nr.903/ 13.07.2022.
  2. Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obținute inclusiv de la Transgaz:
  • Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021
  • Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021

În baza acestei documentații, MTI a emis Autorizația de Construire nr.11 din 27.03.2023.

  1. A fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL și aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022.
  2. Prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași. Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023.
  3. Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada.
  4. Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.
  5. Astăzi CNAIR a solicitat echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul.
  6. În acest moment se desfășoară cercetări ale instituțiilor abilitate ale statului, iar CNAIR nu se poate pronunța asupra cauzelor care au provocat deflagrația din noaptea de 21.09.2023.
    Ne exprimăm speranța că cercetările desfășurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor.

Update – Starea pacienților

ISU Vrancea anunță că există 9 victime în urma incidentului. Patru persoane au fost găsite carbonizate de către salvatori iar alți cinci oameni sunt răniți, din care doi cu arsuri grave. Este vorba despre doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, aceștia au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti.

Ei au ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni și la Spitalul Floreasca din capitală. După consultul cu echipa medicală de specialitate se va lua o decizie de îngrijire în țară sau, după caz, în străinătate”, spune Rafila.

Update – CNAIR după explozia de pe Autostrada A7

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a transmis condolenațe familiilor constructorilor decedați și însănătoșire celor răniți în explozia care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi pe Autostrada A7.

„Transmit condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în explozia de gaze care a avut loc în această noapte pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Focșani-Bacău. Totodată, doresc însănătoșire grabnică celor care au fost răniți în acest accident. Încă o dată se dovedește că meseria de constructor este grea și presupune riscuri”, a transmis, joi dimineața, Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Patru oameni au murit și cinci au fost răniți, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Călimănești, județul Vrancea, după o explozie urmată de incendiu la magistrala de gaz din zona Autostrăzii A7. Victimele erau angajați ai societății care executa lucrările la Autostrada Moldovei.

Magistrala de transport gaze naturale s-a fisurat și au apărut scântei mecanice ca urmare a lucrărilor executate pe șantierul Autostrăzii A7, Autostrada Moldovei – acestea sunt concluziile asupra cauzei producerii tragediei din Vrancea.

Update – Declarația lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, ministrul al Transporturilor a postat un mesaj pe pagina lui de Facebook în legătură cu incidentul de pe șantierul autostrăzii A7.

El a spus: „În urma accidentului de pe șantierul autostrăzii A7, în care și-au pierdut viața 4 muncitori, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate.”

Update – Concluzii finale

Explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7.

Știrea inițială

Patru persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în timpul nopții de miercuri spre joi, în Călimănești, județul Vrancea, în urma unei explozii urmate de un incendiu la o magistrală de gaz din apropierea Autostrăzii A7. Victimele erau angajați ai companiei responsabile pentru lucrările de construcție de pe Autostrada Moldovei.

Celelalte cinci victime cu arsuri au fost transportate cu ambulanțele la Centrul de Primiri Urgențe din Adjud.

La locul incidentului au fost mobilizate mai multe echipe de intervenție: șase autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Vrancea, o autospecială pentru transportul personalului și a victimelor multiple, patru ambulanțe SMURD, două autospeciale de stingere de la SVSU Mărășești și cinci ambulanțe SAJ.