• Institutul Matei Balş a primit aprobare de la Agenţia Naţională a Medicamentului pentru a începe studiile clinice cu cocktailul de anticorpi pe care l-a luat şi Donald Trump
  • Medicii au așteptat timp de 2 luni aprobare pentru aceste studii clinice
  • Dr. Adrian Marinescu: Cine vine primul, este servit, noi am pierdut intervalul ăsta de timp, vom avea mai puţine locuri pentru pacienţi în studiu
  • Institutul Matei Balş este singura unitate medicală din Europa care participă la acest studiu

Este oficial. Agenţia Naţională a Medicamentului a dat aprobare medicilor de la Institutul Matei Balş să înceapă studiile clinice pe pacienţi în ceea ce priveşte cocktailul de anticorpi produs de commpania Regeneron.

Ştii deja că medicii au avut încredere să-i dea acest remediu lui Donald Trump. În cursul zilei de ieri, ți-am prezentat faptul că acest medicament există la Institutul Matei Balş de mai bine de două luni, dar că nu poate fi dat pacienţilor cu Covid pentru că lipsesc aceste hârtii.

Până ieri erau aproximativ două luni de când lipsea aprobarea pentru acest studiu din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, din fericire, acest studiu este activ de ieri”, spune dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Institutul Matei Balş este singurul spital din Europa unde are loc acest studiu clinic. Medicul Marinescu îţi spune însă că deja am pierdut timp preţios.

„Se merge pe următorul principiu: Cine vine primul, este şi servit, dacă noi am pierdut intervalul ăsta de timp, vom avea mai puţine locuri, din păcate. Pacientul va primi toate explicaţiile şi toate informaţiile necesare, şi, în momentul în care îşi va da consimţământul, va putea participa la studiu”, mai spune dr. Marinescu.

Acest cocktail de anticorpi este de fapt o soluţie injectabilă care se administrează o singură dată, preferabil cât mai aproape de debutul bolii, aşa cum s-a întâmplat în cazul Preşedintelui Donald Trump.

Studiul clinic preliminar făcut de specialiştii companiei Regeneron arată că el reduce capacitatea de replicare a virusului în organism. Serul poate avea însă şi rol profilactic, nu numai de tratament al bolii Covid 19.

„Aceşti anticorpi pot ţine loc şi de vaccin. Există şi posibilitatea, foarte interesant, de a face profilaxie la persoanele care reprezintă contacţi direcţi, când cineva are un contact direct dovedit, aceşti anticorpi pot fi folosiţi”, a explicat dr. Marinescu.