• Singurul muzeu din lume dedicat artei cenzurate este deschis la Barcelona.
  • Senzațiile expoziției sunt semnate de Pablo Picasso, Ai Weiwei sau Francisco de Goya.
  • Tatxo Benet, finanțator: „povestea lor merită un loc în muzeu”.

Zilele acestea este deschis Muzeul Artei Interzise. Poți să găsești lucrări ale unor nume celebre pentru modul în care au sfidat regulile, de la Andy Warhol, Pablo Picasso, Francisco de Goya ori Gustav Klimt până la fotograful american Robert Mapplethorpe ori artistul chinez contemporan Ai Weiwei. Finanțatorul proiectului, jurnalistul și antreprenorul Tatxo Benet, susține că este singurul muzeu din lume concentrată asupra lucrărilor care au fost cândva cenzurate.

În acest moment, Museu de l’Art Prohibit găzduiește în jur de 200 de lucrări care au intrat în contradicție într-un fel sau altul cu percepții religioase, sociale ori politice.

Povestea valorii

Chiar și curatorii recunosc faptul că în selecția lor sunt și lucrări care s-ar putea să nu aibă cine știe ce merit artistic, dar locul lor în muzeu îl asigură povestea din jurul lor. Și în muzeele obișnuite, o bună parte din ceea ce cauți este povestea din jurul operei de artă.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Un exemplu este chiar „Mona Lisa”, care a ajuns cea mai cunoscută operă de artă din lume abia după ce a fost furată de la Luvru, în 1911. Ca și prestigiul mondial dobândit de Brâncuși după ce a trebuit să fie dovedit în instanță că „Pasărea în spațiu” este artă și nu obiect industrial, așa cum susținea vama americană.

Un alt lucru pe care îl înțelegi atunci când parcurgi expoziția este că lucrările vin de pe mai toate continentele. Așa că o selecție de felul acesta spune destule despre ce contează sau a contat într-un moment în societatea din care faci parte. „Este un triumf al libertății de exprimare”, arată antreprenorul Tatxo Benet.

Citește și: