• Dragoș Mihai Dobocan a fost invitat la Salonul Internațional de Artă Contemporană.
  • Micul artist a fost invitat să își prezinte lucrările în tari din toate continentele.
  • Dragoș Mihai Dobocan are 10 ani și este din Oradea.

Dragoş Mihai Dobocan, un copil în vârstă de 10 ani din Oradea, a fost selecționat la Salonul Internațional de Artă Contemporană de la Carroussel du Louvre din Paris, unde a expus, în ediția din acest an, 36 din cele 150 creații ale sale.

Dragoș pictează de la vârsta de 5 ani, este din Oradea și avut deja mai multe expoziții cam peste tot în țară, și la Cluj, și la București, dar a expus chiar și pentru un un concurs unde a luat locul întâi în 2020. Deci avea 7 ani. Dragoș este un copil talentat care face desene extrem de emoționant. E cam ceea ce vede în jurul lui, canalul pe care îl are acasă, casa lui, oamenii din jur, peisajele.

De altfel, la UNESCO, unde a câștigat el locul întâi, tema era visul de pace și ceea ce a desenat el a fost planeta pământ sub forma unei flori înconjurate de o ghirlandă de oameni, de locuitori ai acestei planete. Deci, cum spuneam, are deja o carieră în spatele lui, deși nu are decât 10 ani.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Dragoș are o carieră la doar 10 ani

Faptul că a participat la acest salon va însemna foarte mult pentru el. Este un salon care are deja o lungă tradiție. Sunt artiști din toată lumea care participă și în ediția din acest an, au fost artiști din toate colțurile lumii și pot să spun că reacțiile la tablourile micuțului nostru artist au fost foarte bune. Toată lumea a remarcat în special extraordinara lui sensibilitate și nu doar că a remarcat această sensibilitate, dar micuțul este invitat să expună cam peste tot în lume, din Japonia până în America de Sud.

Deci pentru el a fost un moment propice această participare la Salonul Internațional de la Luvru. Nu este un loc oarecare, acest salon de la lucru este, am putea spune, chiar inima culturii, deci să-i dorim o carieră minunată și poate vom urmări ce face de acum încolo.

Citește și: