• Elevii vor primi între 1.000 și 6.000 euro/an pentru cercetare, dezvoltare și inovare.
  • Ministerul Cercetării a semnat deja contracte cu 9 universități din țară, din București, Cluj, Brașov, Galați și Iași.
  • Mihnea Andreescu, olimpic la informatică: „Din păcate nu este suficient”.

Elevii olimpici care aleg să își continue studiile universitare în România vor primi burse între 1.000 și 6000 de euro anual pentru activități de cercetare-dezvoltare și inovare, anunță ministrul Cercetării.

„Eu consider că este o idee foarte bună, doar că, din păcate, nu este suficient. Spre exemplu, eu întotdeauna la loturi și la tot felul de concursuri am fost motivat de prezența altor elevi foarte buni și sunt foarte doritor să rămână elevi foarte buni îîn România, însă dacă stăm să ne gândim ce oportunități au colegii care pleacă în afară, în comparație cu cele pe care le primim aici, observăm că sunt un imbold foarte bun aceste lucruri, doar că nu sunt suficiente, în sensul că nu pot să compenseze pentru lipsurile pe care le avem în sistemul de educație”, a explicat Mihnea Andreescu, olimpic la informatică, pentru Aleph News.

Ministerul a semnat deja contracte cu 9 universități din țară, din București, Cluj, Brașov, Galați și Iași.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Aș zice că nu este destul, cel puțin pot spune că este un pas înainte. Sunt bucuros că se fac demersuri, că s-a încercat să se păstreze meritele țării în România, pentru că e nevoie de acest lucru într-o oarecare măsură, însă simt că schimbările ar trebui să vină mai de grabă în partea mai fundamentală a educației”, a declarat Andrei Dragomir, olimpic la fizică, pentru Aleph News.

„Suma de 6.000 de euro propusă este în continuare infimă în comparație cu costurile pe care le implică cercetarea în domeniul tehnologiei, în cazul meu. Anul acesta, părinții mei au cheltuit peste 14.000 de euro pentru a-mi susține deplasarea la competițiile de robotică internaționale la care am participat. Dar totuși este un prim pas pentru a încuraja cercetarea și performanța în România”, a spus Răzvan Muncelean, olimpic la robotică, în cadrul Aleph News.

Citește și