• Raed Arafat spune că nu vrea să comenteze decizia în sine privind neconstituționalitatea amenzilor date
  • Totuși, acesta spune că semnalează lipsa unor unelte care să-i descurajeze pe cei care nu respectă regulile
  • Am putea pierde tot ce am câştigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile şi numărul deceselor acesta ar creşte semnificativ, explică Arafat

Şeful DSU a amintit că întreaga lume – inclusiv ţări cu sisteme sanitare foarte avansate – au fost puternic lovite, ceea ce înseamnă că este normal să luăm orice măsură posibilă pentru apărarea vieţilor cetăţenilor, dar şi a celor care lucrează în sistemul de intervenţie şi în sistemul sanitar.

„Mă întreb însă cum vom explica situaţia în cazul în care prin nerespectarea regulilor şi prin măsuri de relaxare pripite care să ne ducă la “normalitatea” dorită şi solicitată de o parte a populaţiei şi a operatorilor economici, am ajunge să pierdem tot ce am câştigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile şi numărul deceselor acesta ar creşte semnificativ”, spune Raed Arafat.

Judecătorii CCR au decis miercuri că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgenţă sunt neconstituţionale.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Sursa foto: Profimedia