Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a decis excluderea lui Laurenţiu Baranga din Registrul Naţional al Evaluatorilor (RNE), gestionat de agenţie.

Laurenţiu Baranga a fost inclus în Registrul Naţional al Evaluatorilor în anul 2013, în baza unei proceduri care în prezent nu mai este în vigoare, care presupunea doar confirmarea calităţii de titular cu funcţia didactică de conferenţiar sau profesor într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, şi promovarea unor teste susţinute pe platforma online a agenţiei destinată experţilor evaluatori, precizează instituţia.

În prezent, orice solicitare de a deveni membru RNE-ARACIS, înainte de a primi dreptul de a susţine testele de evaluare necesare, este supusă analizei Comisiei de experţi permanenţi care gestionează domeniul de activitate în care doreşte să activeze candidatul respectiv, pentru a fi evaluată experienţa profesională, managerială şi în domeniul asigurării calităţii a solicitantului. Rezultatul analizei este validat de BEX al Consiliului ARACIS.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„De asemenea, menţionăm faptul că de la data dobândirii calităţii de membru în Registrul Naţional al Evaluatorilor, gestionat de ARACIS, şi până în prezent, domnul Laurenţiu Baranga nu a participat la nicio activitate de evaluare externă desfăşurată de ARACIS”, mai precizează ARACIS.

Laurentiu Baranga, fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), acuzat de înşelăciune, după ce şi-ar fi falsificat diplome pentru a ocupa funcţii publice, este arestat la domiciliu. Laurenţiu Baranga a fost reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ţinut ore în şir la locuinţa sa din Râmnicu Vâlcea.

El a demisionat săptămâna trecută, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice.

Înainte de fi numit şef al ONPCSB, Laurenţiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).