- O stradă a fost reparată doar pe jumătate, după ce fusese stricat trotuarul
- Trotuarul era necesar pentru că oamenii nu aveau pe unde să meargă
- Strada este în litigiu, miza fiind taxele încasate de la Ford
O stradă de la marginea Craiovei oferă o experiență unică: în doar câțiva pași treci dintr-o dimensiune în alta.
Strada a fost asfaltată doar pe un sens. Tot pe un sens, același, strada are și trotuar. Ineditul oltenesc are explicații: una tehnică și una financiară. Strada a fost doar ”peticită” după ce lucrările la trotuar au distrus asfaltul.
Advertisment
Primăria comunei Circea susține că limita dintre comună și Craiova trece exact pe mijlocul drumului, așa că cei din comuna au făcut treaba doar pe partea lor. Miza ar fi de fapt taxele încasate de la uzina Ford care, conform legii, ar aparține comunei Circea.
Rămâne de văzut acum cine va trage linia punctată de pe mijlocul străzii.
Recomandări
Partenerii noștri
Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024 Mediafax