• Trei doljeni au primit amenzi pentru că au împărţit lumină prin sat în noaptea de Înviere
  • Pentru că nu au respectat restricțiile, bărbații trebuie să plătească, fiecare, 24.000 de lei
  • Cei trei spun că nu vor plăti amenzile şi le vor contesta

Chiar dacă evenimentele religioase se zice că ne fac mai buni, poliția ține cont de reguli indifferent de moment. Au aflat asta şi trei doljeni, care în noaptea de Înviere au mers pe uliţele satului ca să le ducă oamenilor lumina sfântă.

Din dorința de a face o faptă bună, bărbaţii, cu toate că nu erau voluntarii bisericii, s-au alăturat coloanei care vestea Învierea Mântuitorului. Bunele lor intenţii nu i-au impresionat însă pe poliţişti, care i-au amendat pe toţi cu câte 24.000 de lei. Procesele verbale au ajuns acasă, prin poştă, în urmă cu câteva zile.

Totuși, bărbaţii nu au de gând să plătească amenzile, pentru că nu au atâţia bani.

Recomandări

TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
O LUNĂ DE SCHENGEN