• Măsura intră în vigoare din această noapte
  • Restricțiile de carantinare au fost eliminate pentru țări precum Austria, Ungaria și Danemarca
  • Lista cuprinde 32 de țări

Lista cuprinde următoarele țări: Andorra, Israel, Muntenegru, Cehia, Polinezia Franceza, Guam, Argentina, Belgia, Bahrainm, Olanda, Bahamas, Aruba, Gibraltar, Spania, Costa Rica, Franța, Republica Moldova, Marea Britanie, Islanda, Puerto Rico, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, Armenia, Liban, Capul Verde, Panama, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Columbia, Kuweit, Brazilia, Malta și Oman.

„Se păstrează aceleași reguli. Revenirea din aceste țări impune un test negativ dacă rămân în România doar trei zile, iar dacă durata este mai mare se intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea efectuării unui test a opta zi, și în cazul în care testul e negativ se iese din carantină la zece zile”, a anunțat marți seara ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Față de lista anterioară, publicată în 6 octombrie, în categoria țărilor sunt incluse mai puțin cu 17 state. Astfel, în prezent, 32 de țări sunt considerate zone galbene.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Între țările pentru care nu se mai impune carantina, odată cu sosirea în România, se numără Austria, Ungaria și Danemarca.

Potrivit autorităților, lista va intra în vigoare de la data de 15 octombrie, de la ora 00.00.