• DSU: „Cea mai importantă armă pe care o avem în lupta cu noul coronavirus este comportamentul responsabil”
  • Unitatea va deveni funcțională în câteva zile
  • Unitatea a fost cumpărată în cadrul unui proiect pentru combaterea pandemiilor și dezastrelor

Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de pacienţi critici înregistraţi în Bucureşti ca urmare a infectării cu noul coronavirus, cea de-a 5-a unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi şi ultima pe care România o mai avea disponibilă a fost astăzi amplasată în incinta Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, urmând a deveni funcţională în termen de câteva zile, timp în care echipa tehnică a institutului va asigura racordarea la utilităţi”, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Unitatea a fost cumpărată cu ajutorul unei fundaţii în cadrul proiectului „Creşterea rezilienţei sistemului naţional de urgenţă în caz de pandemii şi dezastre”.

De asemenea, prin fondurile strânse de fundaţie au mai fost cumpărate 12 monitoare de terapie intensivă şi 12 console cu câte 6 injectomate fiecare, cele 12 ventilatoare aferente fiind asigurate de către IGSU – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin achiziţiile efectuate cu ajutorul ONAC.

Recomandări

NU TE SUPĂRA, PRIETENE!
CINE ÎL SUSȚINE PE TRUMP
VALENCIA E SUB APĂ
HOLLYWOOD VOTEAZĂ HARRIS
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ALEGE DE AMERICA?

„Dorim să tragem un semnal de alarmă şi să vă reamintim că cea mai importantă armă pe care o avem în lupta cu noul coronavirus este comportamentul responsabil al fiecărui individ din societate. Creşterea capacităţii de terapie intensivă prin eforturile constante întreprinse de sistemul sanitar din România nu poate face o diferenţă reală fără respectarea măsurilor de prevenţie şi stoparea creşterii rapide a cazurilor”, adaugă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.