• Ion Cristoiu: În articolul Constituţia şi partidele, apărut în Chemarea, din 20 august 1950, mă surprinde prin primele rînduri, dedicate poziţiei românului faţă de politică.
  • Ion Cristoiu: „Românul are o înclinare, ceva mai mult chiar, o pasiune pentru politică. Ceea ce este însă caracteristic acestei pasiuni, este indiferenţa lui faţă de ideile politice şi interesul deosebit pentru persoane”.
  • Ion Cristoiu: O altă notă, poate cea mai importantă, se referă la ceea ce Pamfil Şeicaru numeşte interesul românului pentru persoane şi nu pentru idei, programe politice. Românul votează cu orice. Cu inima, cu hormonii, cu testiculele, cu laba piciorului, cu ficatul, numai cu creierul, nu.

Azi noapte, amintindu-mi că în dulapul cu literatură română interbelică am cărţi cu şi despre Pamfil Şeicaru, m-am gîndit că în seria Scrieri, întocmită de Victor Frunză, voi găsi reprodus articolul din Curentul despre întîlnirea lui Pamfil Şeicaru cu Mareşalul la Olăneşti, înainte de a fugi din ţară. Nu găsesc articolul. Dau, în schimb, în volumul trei peste mai multe articole grupate în seria Constituţia şi partidele, şi publicate în Chemarea din 1950. Primul articol din carte Constituţia şi partidele, apărut în Chemarea, din 20 august 1950, mă surprinde prin primele rînduri, dedicate poziţiei românului faţă de politică:

„Românul are o înclinare, ceva mai mult chiar, o pasiune pentru politică. Ceea ce este însă caracteristic acestei pasiuni, este indiferenţa lui faţă de ideile politice şi interesul deosebit pentru persoane. O uşurinţă verbală, o sprinteneală a inteligenţei îi înlesnesc să prindă, fireşte, superficial, sensul situaţiilor; o siguranţă plină de suficienţă face din orice român o pitorească speţă umană. Toată lumea vorbeşte de toate, fără ca nimeni să se simtă stingherit că nu ştie nimic; îndrăzneala afirmaţiei, faconda, pot înlocui o pregătire temeinică. Pentru enciclopediştii neantului de cultură era logic ca politica să însemne doar o chestie de relaţii, de instinct oportunist cu abile ajustări succesive. «Mie îmi spui?» sau «Lasă că ştiu eu!» definesc cele două invariabile manifestări ale suficienţei noastre.

De aceea nu e deloc surprinzător că nimeni nu şi-a dat osteneala să citească Constituţia (este vorba de aceea de la 1923, abrogată prin lovitura de stat de la 12 februarie 1938 şi repusă în vigoare la 2 septembrie 1940), ca să înţeleagă mecanismul constituţional.

Recomandări

ECHIPĂ LA TENIS
CE VEZI AZI?
MCGREGOR RESPINGE ACUZAȚIILE
RUSIA INTERZICE ADOPȚIA
RUSIA ATACĂ KIEV
INCIDENT LA ALEGERI

Mai există însă o scuză, aceasta valabilă în emigraţie: nu cred că există multe exemplare, iar aşa zişii împuterniciţi ai celor trei partide nu aveau nici un interes s-o facă să circule, presupunînd că ei i-ar cunoaşte conţinutul.”

Pamfil Şeicaru intervine cu seria de articole în controversa din exil dintre reprezentanţii partidelor interbelice în chestiunea „alcătuirii unei reprezentări româneşti peste hotare”. Mustrarea din finalul citatului îi vizează pe cei care în exil discutau despre mecanismul constituţional românesc fără să fi citit Constituţia din 1923. Că românii din exil discutau pe rupte despre Constituţie fără s-o fi parcurs, pare mai de înţeles dacă ne gîndim că – aşa cum îi scuza Pamfil Şeicaru – nu beneficiau de prea multe exemplare ale Constituţiei. Pare de neînţeles însă că în România de azi se scrie în presă, se discută la televiziuni, se afirmă în conferinţe de presă puncte de vedere, opinii, păreri şi axiome despre documente pe care nimeni nu le-a citit.

E una dintre notele de actualitate ale articolului scris şi publicat de Pamfil Şeicaru în 1950, departe de ţară şi de bibliotecile româneşti.

O altă notă, poate cea mai importantă, se referă la ceea ce Pamfil Şeicaru numeşte interesul românului pentru persoane şi nu pentru idei, programe politice. Românul votează cu orice. Cu inima, cu hormonii, cu testiculele, cu laba piciorului, cu ficatul, numai cu creierul, nu. M-am convins de asta de-a lungul perioadei poreclite postdecembriste. Am întîlnit oameni săraci, beneficiari ai politicii sociale a PSD, care au votat împotriva lui Adrian Năstase şi cu Traian Băsescu. De ce aţi votat cu Traian Băsescu? i-am întrebat, reamintindu-le că biruitorul din 2004 nu şovăia să anunţe o politică de Dreapta, denunţînd înlesnirile sociale ca pomeni PSD-iste. Pentru că-i simpatic – mi se răspundea. Pe Adrian Năstase nu l-am votat, pentru că nu ne place de mutra lui. Argumentul Nu ne place de mutra lui domină opţiunile românilor Şi pe cele de vot şi pe cele politice, şi pe cele privind liderii de opinie. Sînt sigur că mulţi români nu mă citesc sau nu mă urmăresc la televizor fără nici o legătură cu viziunea mea despre lume, cu opiniile mele social- politice.

Pur şi simplu nu le place de mutra mea.

*

Bomba sexuală. Comandatul de marină Tăutu e cel care-i pune lui Carol al II-lea la dispoziţie apartamentul său din Str. Progresului nr. 3, pentru a se întîlni cu Lupeasca. Binevoitorul proprietar nu-i străin de bomba sexuală care face ravagii printre gradaţi. I-a fost şi-i mai e amant. Carol al II-lea nu e un camarad de unitate militară, un biet locotenent burlac ce n-a reuşit să se pricopsească cu o casă şi, în imposibilitate culturală fiind de a duce o prospătură în boscheţii din parc, se împrumută cu ora de la un proprietar de apartament. E însurat de patru ani, are un copil, Mihăiţă, e prinţ moştenitor şi, în consecinţă, e pregătit să fie Rege.

Chiar şi Regii – ne-a lăsat Shakespeare cu limbă de moarte – pot fi nefericiţi în mariaj.

Pe Carol al II-lea îl înţelegem. Alteţa Sa Regală Elena nu-i dispusă să-şi desfacă picioarele ori de cîte ori îi vine taurului Regal, nu-i place să se rîzgîie pe masă, nu ştie sau nu vrea să se rupă în figuri. Să zicem că viitoarea Majestate nu se împacă cu nevasta. Una e să găseşti o dragoste onorantă, cu o femeie din cercul tău, şi alta e să cazi în limbă după muierea de care a divorţat pînă şi locotenentul Tămpeanu şi de nurii căreia au beneficiat toate cazărmile din România.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro