• „China garantează siguranța și protejează drepturile legitime ale străinilor”
  • Autorităţile chineze au arestat cetăţeni străini în situaţii considerate ca fiind lipsite de fundament sau ca riposte diplomatice
  • China a blocat plecarea unor cetăţeni americani şi a arestat şi condamnat persoane din Canada, Australia şi Suedia pe baza unor acuzaţii considerate false.

Administraţia de la Beijing a negat, luni, că ar intenţiona să aresteze în mod arbitrar cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul Chinei, însă a acuzat Statele Unite de acţiuni politice împotriva cercetătorilor chinezi care participă la proiecte academice ale universităţilor americane.

„Acuzaţia SUA că străinii aflaţi în China sunt vizaţi de ameninţarea arestării arbitrare reprezintă o victimizare şi o confuzie între alb şi negru”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

„China garantează siguranţa şi protejează drepturile legitime ale străinilor”, a subliniat oficialul de la Beijing, acuzând Statele Unite, conform agenţiei Reuters, de „acţiuni de reprimare politică” asupra cercetătorilor chinezi care participă la proiecte academice ale universităţilor americane.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Conform publicaţiei The Wall Street Journal, oficiali guvernamentali de la Beijing au avertizat Washingtonul că ar putea începe arestarea cetăţenilor americani din China ca reacţie la acţiunile judiciare iniţiate de autorităţile din SUA împotriva chinezilor care au statut militar activ. China ar fi început să transmită avertismentele după ce Statele Unite au arestat o serie de oameni de ştiinţă chinezi care participă la proiecte de cercetare în universităţi americane, acuzându-i că le-au ascuns autorităţilor din domeniul migraţiei că au statut activ în Armata Populară de Eliberare din China.

Publicaţia The Wall Street Journal a relatat recent că autorităţile americane suspectează că diplomaţi chinezi au legături cu cercetătorii aflaţi pe teritoriul SUA care au statut militar activ. Suspiciunile au fost una dintre cauzele care au condus la decizia Departamentului de Stat din iulie de închidere a Consulatului chinez din oraşul Houston şi de expulzare a unor cercetători care au legături cu structuri militare chineze.

Ocazional, autorităţile chineze au arestat cetăţeni străini în situaţii considerate ca fiind lipsite de fundament sau ca riposte diplomatice, o tactică pe care cercurile politice de la Washington o consideră a fi „diplomaţia ostaticilor”. China a blocat plecarea unor cetăţeni americani şi a arestat şi condamnat persoane din Canada, Australia şi Suedia pe baza unor acuzaţii considerate false.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA a refuzat să comenteze direct avertismentele Chinei, dar a transmis: „Îi avertizăm pe cetăţenii americani că litigiile de afaceri, deciziile judiciare privind plata unor despăgubiri sau investigaţiile guvernamentale în cazuri penale ori civile riscă să conducă la blocarea plecării din China până la soluţionarea problemelor”.