- United Airlines, prima companie aeriană care a anunțat că va ține locurile din mijloc goale
- O poză demonstrează contrariul: Distanțare zero
- Imaginea a fost publicată de un medic cardiolog de la Universitatea din California
Un doctor cardiolog care a luptat timp de două săptămâni cu epidemia din New York a rămas „mască” de ceea ce a văzut când a luat zborul spre casă. Aeronava companiei aeriene United Airlines avea toate locurile ocupate. Deși aceștia au anunțat că vor respecta măsurile de distanțare și vor ține locurile din mijloc goale. Lucru care nu s-a întâmplat.
Advertisment
Din poza publicată pe Twitter se poate observa ușor faptul că compania nu s-a ținut de cuvânt.
Recomandări
Totodată Weiss a spus că face parte dintr-un grup de 25 de medici și asistente care au lucrat în ultimele două-patru săptămâni în spitalele din New York, iar United Airlines le-a oferit gratuit acest zbor.
Sursa foto: Profimedia
Partenerii noștri
Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024 Mediafax