• Nicolae Bănicioiu este bănuit de trafic de influență, dar și de luare de mită
  • DNA a cerut ridicarea imunității lui Bănicioiu
  • Nicolae Bănicioiu aşteaptă ca deputaţii să decidă dacă aprobă sau nu cererea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele lui

DNA a cerut ridicarea imunității lui Bănicioiu, acesta fiind acuzat de luare de șpagă și trafic de influență din vremea când era ministru al Tineretului. După ce a aflat că procurorii vor să-l pună sub urmărire penală, fostul ministru Nicolae Bănicioiu a făcut un anunț tranșant: chiar vrea să rămână fără imunitate.

Deputatul este bănuit de trafic de influență, dar și de luare de mită. El ar fi primit de la doi oameni de afaceri sume de peste 3,5 milioane de lei, șpagă, spun cei din ancheta. Și totul s-ar fi întâmplat în perioada în care acesta era ministru al Tineretului, adică în perioada 2012-2014.

Nicolae Bănicioiu aşteaptă ca deputaţii să decidă dacă aprobă sau nu cererea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele lui, dar acesta îsi dorește ca deputaţii să voteze în favoarea ridicării imunităţii lui. Fostul ministru spune că acuzaţiile formulate de procurori sunt false, tocmai de aceea vrea să se afle adevărul, pentru că, spune el, nu are nimic de ascuns.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dacă ne uităm în urmă, au mai fost demnitari care au fost scăpaţi de anchete de catre proprii colegi din Parlament. Unul dintre aceştia este tot un fost ministru, Florian Bodog care a scăpat ușor de DNA. Procurorii voiau să-l pună sub urmărire penală pentru că nu ar fi sancţionat o angajată care nu venea la muncă, însă primea salariu.

Şi Călin Popescu Tăriceanu a rămas cu imunitate în 2019 și cred că îți aduci aminte ce scandal a ieșit atunci. Colegii lui, dragii de ei, nu au vrut ca el să fie cercetat pentru corupţie. Lista ar putea continua la nesfârșit, și Rovana Plumb a avut parte de aceeasi situație „fercită”, dar și Dan Șova care a scăpat de anchete în 2015.