- Dacă propunerea ar fi implementată, elevii ar putea accesa lucrările evaluate.
- Fiecare lucrare de la examenele naționale este evaluată de doi profesori corectori.
- Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori se face în mod aleatoriu.
- Evaluarea Națională începe pe 25 iunie, iar probele scrise la Bacalaureat, pe 1 iulie.
Corectarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului ar putea suferi schimbări semnificative dacă Ministerul Educației va ține cont de propunerile părinților și ale ONG-urilor. Principala modificare vizează soluționarea contestațiilor: părinții, elevii și profesorii cer ca lucrările corectate să fie disponibile în format digital.
Advertisment
Mihaela Nabăr, expert în educație, nu crede ca accesul la lucrări va rezolva problema sistemului de evaluare.
„Nu cred că faptul că vom avea acces la lucrări, așa cum se solicită prin petiție, va rezolva obiectiv și general valabil la nivel național problema sistemului de evaluare. Deși printre motive se menționează transparența și încrederea, o astfel de măsură ar crește doar parțial aceste aspecte”, spune Mihaela Nabăr.
Recomandări
Mihaela Nabăr: „Consider că există multe alte măsuri care ar trebui luate înainte de Evaluarea Națională. Acestea includ stabilirea unui sistem obiectiv și standardizat de evaluare, pregătirea corespunzătoare a profesorilor care fac aceste evaluări și pregătirea elevilor în clase pentru a face față acestor evaluări.”
Citește și
- Biden și Trump se pregătesc de debate. Republicanul a strâns în mai de două ori mai mulți bani decât președintele SUA
- După valul de caniculă din sud, vestul va fi lovit de vijelii și grindină. Cum va fi vremea de Rusalii
- Trezitul la 5 dimineața ar putea fi benefic. Ce spun experții
Partenerii noștri