• După mijlocirea descoperirilor despre afacerile fiului lui Biden, avocatul personal al lui Trump apare într-o filmare jenantă într-o cameră de hotel alături de actrița care interpretează rolul fiicei lui Borat în noul film omonim.
  • Pe fondul scandalului legat de Hunter Biden, apariția lui Giuliani în această ipostază poate fi văzută ca o încercare de subminare a credibilității sale.
  • Giuliani a luat în derâdere filmul, considerându-l o fabricație.

Reputația lui Rudy Giuliani ar putea să primească o nouă lovitură odată cu lansarea unor imagini extrem de jenante în noul film „Borat”, regizat de Sacha Baron Cohen. În filmul lansat vineri, fostul primar al orașului New York, în vârstă de 76 de ani, este văzut întinzându-se pe un pat, băgându-și mâna în pantaloni și aparent atingându-și organele genitale, în prezența actriței care o interpreta pe fiica lui Borat, care se prezintă ca fiind jurnalistă TV, relatează The Guardian.

În film, fiica lui Borat, Tutar, interpretată de actrița Maria Bakalova, îi ia un interviu lui Giuliani, prezentându-se drept o susținătoare a conservatorilor. Cei doi se retrag, la sugestia ei, pentru a bea un pahar în camera unui hotel, în care erau instalate camere ascunse.

După ce fata îi scoate microfonul lui Giuliani, acesta poate fi văzut întins pe pat, jucându-se cu cămașa scoasă și introducându-și mâna în pantaloni. Scena este întreruptă chiar de personajul Borat, jucat de actorul Sacha Baron Cohen, care intră în grabă pe ușă și zice: „Are numai 15 ani. Este prea mare pentru tine”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Giuliani a vorbit despre această situație pentru prima dată pe 7 iulie, când a sunat la poliția din New York pentru a raporta intruziunea unui bărbat îmbrăcat neobișnuit.

Un tip a intrat alergând, fiind îmbrăcat ca un transgender, în haine roz”, a spus Giuliani pentru New York Post. „Această persoană intră strigând și țipând și am crezut că trebuie să fie o înșelătorie sau un șantaj, așa că am raportat incidentul la ​poliție. Apoi a fugit”, a spus Giuliani.  Poliția a constatat că nu fusese comisă vreo infracțiune.

Mai târziu am realizat că trebuie să fi fost Sacha Baron Cohen. M-am gândit la toți cei pe care i-a păcălit înainte și m-am simțit bine, pentru că nu a reușit să mă prindă”.

După eforturile sale de a crea o imagine compromițătoare a rivalului lui Trump, apariția jenantă a lui Giuliani în această ipostază poate fi văzută ca o încercare de subminare a credibilității sale. Filmul, lansat pe Amazon Prime cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, se încheie cu o indicație pentru spectatori, să voteze.

Într-un interviu la radio, după ce au apărut știrile despre acea scenă, Giuliani a susținut că încerca doar să-și scoată microfonul și să-și introducă cămașa în pantaloni.

A trebuit să scot echipamentul electronic”, a spus Giuliani pentru WABC. „Și când echipamentul electronic s-a desprins, o parte a acestuia era în spate, iar cămașa mi-a ieșit puțin din pantaloni, deși aveam toate hainele pe mine.  M-am lăsat pe spate și mi-am băgat cămașa înăuntru, iar în acel moment apare această fotografie care pare a fi trucată, dar în orice caz [în acea scenă] îmi introduc cămașa în pantaloni. Vă asigur că doar asta făceam”.

El a mai spus că a crezut că interviul cu Bakalova este complet legitim. „La un moment dat mi-a explicat câteva probleme pe care le-a avut. Chiar m-am rugat cu ea”, a spus el. „Și apoi a trebuit să plec. Aveam geaca pe mine. Am fost îmbrăcat complet tot timpul”.

Mai târziu, pe Twitter, Giuliani a luat în derâdere filmul ca pe o fabricație completă. „Nicio clipă înainte, în timpul sau după interviu nu am avut vreodată o atitudine nepotrivită. Dacă Sacha Baron Cohen sugerează altceva, este un mincinos cu sânge rece”, a adăugat el.