• În contradicție cu poziția Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc s-a declarat în favoarea parteneriatului civil între persoane de același sex.
  • Mulți catolici gay și clerici susținători ai uniunilor civile au văzut remarcile Papei ca pe un nou început în relația Bisericii cu persoanele gay, iar criticii săi conservatori din cadrul ierarhiei, l-au acuzat de o răsturnare a învățăturii Bisericii.
  • Papa Francisc este cunoscut pentru remarcile sale tolerante la adresa persoanelor gay, exprimate de-a lungul activității sale publice, dar s-a opus întotdeauna căsătoriei religioase între persoanele de același gen.

Într-un film documentar prezentat în premieră miercuri, Papa Francisc și-a exprimat sprijinul față de parteneriatul civil între persoane de același sex, moment ce marchează o ruptură semnificativă față de linia predecesorilor săi, potrivit cotidianului The New York Times.

„Ceea ce trebuie să creăm este o lege pentru parteneriatele civile. În acest fel, acestea vor avea acoperire legală”, a spus Francisc în documentarul „Francesco”, prezentat în cadrul Festivalului de Film de la Roma.

Mulți catolici gay și aliații lor din afara Bisericii au salutat remarcile papei, care însă se opune ferm căsătoriei religioase între persoanele de același gen.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Criticii săi conservatori din cadrul ierarhiei, și mai ales cei din aripa conservatoare a Bisericii din Statele Unite, care îl acuză de ani de zile de diluarea doctrinei Bisericii, au văzut remarcile papei ca pe o răsturnare a învățăturii Bisericii: „Declarația Papei contrazice în mod clar ceea ce a fost învățătura constantă a Bisericii despre uniunile între persoane de același sex”, a declarat episcopul Thomas Tobin de Providence, Rhode Island, adăugând că afirmațiile pontifului au nevoie de  clarificare.

Remarca „nu afectează în niciun fel doctrina”, a declarat miercuri seară rev. Antonio Spadaro, un preot iezuit și aliat apropiat al lui Francisc.

Remarcile din documentar reflectă atitudinea generală a papei față de homosexuali, dar reprezintă afirmațiile sale cele mai pregnante cu privire la problema uniunilor civile, permise în ultimii ani chiar și de țări tradiționale catolice, precum Italia, Irlanda și Argentina.

În 2010, când Argentina se pregătea să aprobe căsătoria între persoane de același sex, Francisc, pe atunci arhiepiscop de Buenos Aires, a susținut ideea uniunii civile pentru cuplurile gay.

În calitate de papă, în 2014, el a declarat pentru Corriere della Sera, că țările care legalizează uniunile civile au făcut acest lucru mai ales pentru a oferi cuplurilor de același sex drepturi legale și beneficii de îngrijire a sănătății.

Dar remarcile sale din documentar, în care sprijină în mod explicit uniunile civile ca papă și în fața camerei, au avut potențialul unui impact mult mai mare asupra dezbaterii despre recunoașterea cuplurilor gay de către Biserică.

„Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie”, spune papa într-un alt moment al documentarului.

Învățătura Bisericii afirmă în mod clar că instituția căsătoriei vizează relația dintre un bărbat și o femeie, învățătură pe care Francisc o susține neclintit. Poziția  papei față de căsătoria civilă între homosexuali constituie însă o noutate, dat fiind că predecesorii săi s-au opus acestor uniuni civile.

În documentul „Considerații cu privire la propunerile de a da recunoaștere juridică uniunilor între persoane homosexuale”, formulat în 2003 de Congregația Bisericii Catolice pentru Doctrina Credinței, condusă pe atunci de viitorul Papă Benedict al XVI-lea, se afirmă: „Biserica învață că respectul pentru persoanele homosexuale nu poate duce nicidecum la aprobarea comportamentului homosexual sau la recunoașterea legală a uniunilor homosexuale.”

Susținătorii uniunilor civile, din cadrul Bisericii, au văzut remarcile papei ca pe un nou început în relația Bisericii cu persoanele gay. „Acesta este un pas înainte important în relația Bisericii cu persoanele L.G.B.T.Q., a declarat rev. James Martin, un preot iezuit care a scris o carte despre ce poate fi făcut ca persoanele catolice gay să se simtă mai bine primite în Biserica Catolică.

Dar remarcile personale ale papei nu înseamnă și modificarea învățăturii Bisericii în acest sens, Francisc fiind cunoscut pentru remarcile tolerante făcute la adresa persoanelor gay de-a lungul activității sale publice.

Sub Francisc, Biserica a respins ideea ca oamenii să își schimbe sexul și la un moment dat papa le-a spus directorilor de seminarelor teologice că e mai bine să nu admită candidați gay. „Dacă aveți cea mai mică îndoială, este mai bine să îi refuzați”, a spus el, adăugând că este mai bine așa decât ca aceștia, fiind acceptați, să fie siliți „să trăiască o viață dublă”.