- Valul de căldură va persista pe tot teritoriul țării și în zilele următoare.
- Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se ia în calcul prelungirea codului roşu de caniculă în România.
- Vizat este și litoralul, iar temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius.
Peste 120 de recorduri ale temperaturilor maxime s-au înregistrat vineri și sâmbătă. Căldură extremă este așteptată și zilele următoare. Abia de joi, temperaturile ar mai putea să scadă, dar doar în anumite zone.
Advertisment
Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se ia în calcul prelungirea codului roşu de caniculă în România şi pentru ziua de miercuri, în condițiile în care acesta e cel mai intens, lung și extins val de căldură la nivelul ţării.
Meteorologii au extins și prelungit alerta cod roșu de caniculă până marți, 16 iulie. Vizat este și litoralul, iar temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius. Toată țara se află sub cod roșu și cod portocaliu de caniculă. Alertele au fost prelungite și pentru zilele de 15 şi 16 iulie. În plus, s-au extins și zonele aflate sub cod roșu de căldură extremă: e vorba de Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.
Recomandări
Disconfortul termic va fi extrem, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime nu vor scădea sub 22 de grade, ceea ce va conduce la nopți tropicale.
Valul de căldură va persista pe tot teritoriul țării și în zilele următoare, conform informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Citește și
- Astăzi, relațiile dintre România și Franța sunt mai relevante ca niciodată. Istoria reflectă o lungă prietenie și cooperare
- Parisul și-a recăpătat titulatura de capitală a artei, iar Coasta de Azur redă atmosfera unei Franțe glorioase
- Wimbledon: Finala de astăzi se dispută între Carlos Alcaraz și Novak Djokovic
Partenerii noștri