• Ana Bărbosu va primi într-o ceremonie medalia de bronz, americanca Jordan Chiles fiind nevoită să o returneze pe a ei.
  • „Când am aflat, nu m-am bucurat prea mult. Îmi era teamă că nu e adevărat. După ce am fost sigură, i-am îmbrățișat pe ai mei”.
  • Din păcate, contestația Sabrinei Voinea a fost respinsă și aceasta termină competiția pe locul 4.

Este oficial! Ana Maria Bărbosu este medaliată cu bronz după finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris! Prima medalie pentru România la gimnastică din ultimii 12 ani. Cu un ochi râdem pentru Ana, cu celălalt plângem pentru Sabrina Voinea, după ce apelul ei a fost respins de către TAS. Iar mama sportivei aduce din nou în discuție varianta retragerii.

Cum a primit Ana vestea? Când va avea ajunge medalia la ea?

Tribunalul de la Lausanne a decis în favoarea Anei Bărbosu după aproape 8 ore de audieri. Concluzia tribunalului: echipa lui Jordan Chiles a făcut contestație prea târziu și astfel s-a revenit la nota inițială. Practic, TAS a judecat doar ce e negru pe alb, fără să conteze vreun detaliu extern precum faptul că o americancă era cea afectată de decizie. Iar Federația Internațională de Gimnastică a anunțat că a validat verdictul TAS, astfel că medalia de bronz e oficial a Anei Bărbosu.

Într-un interviu pentru Golazo, avocatul Federației Române, Sabin Gherdan, spune că Ana va merge la Lausanne pentru a primi medalia. Va avea loc o ceremonie iar președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, îi va inmâna medalia.

Recomandări

ECHIPĂ LA TENIS
CE VEZI AZI?
MCGREGOR RESPINGE ACUZAȚIILE
RUSIA INTERZICE ADOPȚIA
RUSIA ATACĂ KIEV
INCIDENT LA ALEGERI

Cât despre reacția Anei? Ea spune că inițial nu s-a bucurat pentru că nu credea că este real anunțul. Când și-a dat seama că decizia e finală, s-a bucurat alături de familie și i-a sunat să le mulțumească tuturor celor care au sprijinit-o. Un veritabil roller-coaster emoțional pentru sportiva noastră.

Să vorbim și de partea tristă din acest caz, respingerea contestației Sabrinei Voinea. Care sunt reacțiile?

Cu un ochi râdem, cu altul plângem. Sabrina Voinea, din păcate, rămâne în palmares cu locul 4 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice. TAS a decis să-i respingă contestația, fără să fie publicat motivul. Putem însă să speculăm: dacă în cazul Anei era o eroare clară, acea întârziere de 4 secunde, la Sabrina vorbim despre o decizie de arbitraj. Iar TAS-ul nu rearbitrează o evoluție. Camelia Voinea, mama Sabrinei, a dat o scurtă declarație după anunț vorbind din nou despre varianta retragerii din gimnastică.

„Nu suntem bine, Sabri s-a închis în cameră și plânge, spune mama sportivei. Cu siguranță este o durere peste care vor trebui să treacă”.

În încheiere, vreau să vorbesc despre mesajul Nadiei, cea care a cerut să înceteze abuzul online împotriva sportivelor noastre și împotriva americancei Jordan Chiles. Cele trei fete până la urmă sunt toate victimele unei situații haotice care sperăm să nu se mai repete. Iar mesajele de ură nu au ce căuta în sport.

Și aș vrea să închei cu mesajul Anei Bărbosu pentru cele două: „Sabrina, Jordan, gândurile mele sunt către voi. Sper ca la următoarele Jocurile Olimpice să fim toate trei pe podium. Acesta este visul meu, a spus Ana”.

Citește și