• Pasionaţii de maşini retro din Craiova şi-au scos “bijuteriile” pe patru roţi în oraş
  • 13 maşini fabricate în perioada 1932 – 1990 au fost expuse în parcarea unui supermarket
  • În Craiova, evenimentele cu public sunt interzise din cauza incidenţei mari a cazurilor de Covid-19

Eleganța unei mașini atrage atenția și la șapte decenii de la ieșirea pe porțile fabricii. 13 automobile te așteaptă în parcarea unui supermarket din Craiova. Fiecare mașină vine cu lecția ei de eleganță.

Vedeta colecției care acoperă perioada 1932-1990, este acest model Studebaker, produs în Statele Unite acum 88 de ani. Bijuteria fusese aruncată la fier vechi, dar Cătălin Preda, coordonatorul Clubului Retromobil Craiova, a salvat-o anul trecut.

Cătălin Preda, proprietar mașină: “Mașina are un motor pe benzină, de 3 litri 300, cu 6 cilindri în linie, o cutie de viteză doar în trei trepte. O viteză de maxim 70 km/h. Mașina cântărește în jur de 1,5 tone.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Marius Vărgatu este avocat de meserie, dar spune cu mândrie că poate concura cu orice mecanic auto. Singur a reuşit să-i redea viaţă unui Jaguar e-tape fabricat în 1966, pe care l-a cumpărat bucăţele. Acum se mândreşte cu maşina pe care chiar şi Enzo Ferrari a lăudat-o.

Marius Vărgatu, proprietar maşină: “Aboslut totul se comportă ca o maşină nouă./ Şi cât v-a costat?/ destul de costisitor. Aş prefera, pentru raporturile matrimoniale, să nu spun. Ha, ha, ha…”

Dan Stanca este inginer la fabrica de maşini Ford din Craiova. Un Alfa Romeo fabricat în 1982 i-a “furat inima”.

Dan Stanca, pasionat de maşini: “Pentru mine e o mare problemă locul. În asta chiar am loc.(…)este adusă din America. Are câteva mici diferenţe faţă de modelele europene. E pe injecţie. O injecţie care merge foarte bine şi te scuteşte de multe din belelele maşinilor vechi.”

Printre mai multe modele de Mercedes, Mustang, Cadillac şi JBA Falcon şi-a făcut loc şi o Dacia 1100. Este primul model fabricat în uzinele de la Mioveni, dar se descurcă şi acum în trafic, spune Teodor Florica, proprietarul.

Teodor Florica, proprietar: “Este configuraţia originală, cu dinam. Nu este pe alternator.(…) Frânele nu mai sunt cele care sunt la maşinile moderne şi trebuie mai cu atenţie, dar este foarte uşor de condus.”