• OMS: „Erorile de diagnostic reprezintă 16% din prejudiciile evitabile suferite de pacienţi”.
  • Diagnosticul întârziat sau eronat prelungește boala, provoacă dizabilități sau deces.
  • Portocaliul este simbolul desemnat de OMS pentru grija sporită față de pacient.
  • Pe 17 septembrie Fântânile Urbane vor fi iluminate în culoarea portocaliu.

Data de 17 septembrie reprezintă Ziua Mondială a Siguranței Pacienților. Sărbătoarea are ca scop sporirea atenției asupra pacienților și grija la diagnosticare. Erorile de diagnostic reprezintă până la 16% din suferințele trăite de pacienţi, prejudicii ce nu doar că prelungesc boala, ci pot rezulta în dizabilități sau chiar deces.

Cum trebuie să comunice medicii cu pacienții pentru a menține încrederea, în ciuda diagnosticelor greșite?

„Comunicarea între medic și pacient este în suferință în România. Nu se pune accent pe acest lucru în România, pentru că opiniile pacientului sunt în contradicție cu ceea ce consideră medicul, iar medicul nu are timpul și dispoziția pentru a-i explicat pacientului cum arată problema. Problema cea mai mare este, în esență, criza de timp. Sistemul a fost creat astfel încât timpul acordat pentru sfătuirea pacientului să fie tot mai mic. Acest lucru se întâmplă atât în spital, cât și la medicul de familie”, a declarat Sorin Paveliu, medic primar și expert în sănătate, pentru Aleph News.

Recomandări

ALERTĂ ÎN NORVEGIA
IOHANNIS VREA ÎN SENAT
ISRAELUL DEPĂȘEȘTE LINIA ROȘIE
BANII VIN, BANII PLEACĂ!
CUM TE INFLUENȚEAZĂ POLITICA
UE AJUTĂ DUPĂ INUNDAȚII

Citește și