• Cele mai căutate ceainării sunt Ladurée Rue Royale și Mariage Frère.
  • Odată cu sosirea toamnei, saloanele de ceai din Paris au început să se umple de clienți care caută note originale.
  • Păstrând notele romantice ale ceainăriilor de altă dată, fiecare propune combinații originale de ceai și patiserii de casa.

Five o’clock a fost inventat de englezi ca o pauza binemeritată la sfârșitul după amiezii, dar a prins rădăcini și în Franța, unde câteva case renumite te așteaptă, mai ales când vin ploile, să te încălzești cu un ceai cald și să guști o patiserie. Invitația la ceai a devenit astfel o adevărată artă.

Care este numărul unu în topul ceainăriilor pariziene?

Cea mai renumită este Ladurée. În primul rând, pentru macaroanele sale – și nu este vorba despre pastele italiene – dar din ce în ce mai mult pentru selecțiile și combinațiile de ceai pe care le propune. Fondată în 1862 de către Louis Ernest Ladurée, casa a deschis primul salon pe Rue Royale, între Concorde și Madeleine, este locul în care, prin tradiție, bunicile din La Belle Epoque își duceau nepoatele, și tradiția s-a păstrat și azi. Să nu vă mirați așadar dacă intrând, aveți impresia unei călătorii în timp.

Unul dintre saloanele cele mai mari se afla azi pe Champs Elysée. Întins pe două etaje, salonul îți oferă și serviciul adecvat: ești primit la intrare și condus la masă, într-un decor de trandafiri de gradină și în note de pian, cu un pianist în carne și oase.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

Ladurée e multi-specializată, dar un loc în care ceaiul e „rege” există?

Fară îndoială Mariage Frère. Este o companie care își are propriile plantații. Și sunt o infinitate de opțiuni, de la arome de mango sau fructe sălbatice la ceaiul albastru.

În ultimii ani au fost deschise câteva saloane în Paris. Oferta de baza este ceaiul, dar pentru Five o’clock există întotdeauna patiserii care se învârt în jurul acestei teme: chec cu arome ale diverselor combinații de ceaiuri.

Citește și