• Der Spiegel: Ucraina ar putea renunța la obiectivul de recuperare a tuturor teritoriilor pierdute în fața rușilor.
  • În prezent, Moscova ocupă peste 20% din teritoriul ucrainean.
  • 55% dintre ucraineni se opun unor concesiuni teritoriale în schimbul păcii.
  • Se pare că motivele pentru care ucrainenii se gândesc la această opțiune sunt înaintarea trupelor rusești în estul Ucrainei.

Guvernul de la Kiev ia în considerare regândirea planului care să aducă pacea în Ucraina prin includerea unor concesiuni teritoriale temporare. Informația a fost transmisă de către Der Spiegel, în baza unei surse din conducerea de la Kiev. Se pare că motivele pentru care ucrainenii se gândesc la această opțiune sunt înaintarea trupelor rusești în estul Ucrainei și incertitudinea legată de viitorul ajutor al SUA față de Ucraina, în urma alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Potrivit unei surse din guvernul ucrainean, care a vorbit cu jurnaliştii Der Spiegel, oficialii ucraineni „iau serios în considerare” regândirea obiectivului de recuperare a tuturor teritoriilor pierdute în faţa ruşilor.

„Am crezut că victoria înseamnă capitularea necondiţionată a Rusiei lui Putin”, spune sursa citată, adăugând că aceasta era o înţelegere „greşită a termenului victorie”, pentru că o înţelegere cu privire la încheierea războiului nu ar fi posibilă fără anumite concesii.

Recomandări

TRUMP, NEMULȚUMIT DE ROL
BAZA ONU, ATACATĂ
ANATOMIA MITEI
ȘTII DE VREME?
UNDE MĂNÂNCI AZI?
ZELENSKI ACUZĂ NORDUL

„Fie că va fi Trump, fie că va fi Kamala, americanii vor începe, uşor, uşor, să se retragă”, a continuat această sursă pentru Der Spiegel. În acest moment, Rusia ocupă peste 20% din teritoriul ucrainean, iar unul dintre punctele Planului de Pace prezentat de Volodimir Zelenski, în urmă cu ceva timp, presupunea recuperarea tuturor teritoriilor pierdute, inclusiv a Peninsulei Crimeea.

Ultimul sondaj realizat în Ucraina arăta că 55% dintre ucraineni nu vor o cedare de teritorii în schimbul păcii, însă este un număr care a scăzut de la 74% şi, ulterior, 65%, semn că ucrainenii încep să ia în considerare această opţiune, după mai bine de 2 ani şi jumătate de război.

Informaţia transmisă de Der Spiegel nu a fost confirmată de oficialii de la Kiev. Confirmarea informaţiei ar scădea moralul trupelor de pe front şi ar trimite şi un mesaj confuz tuturor cetăţenilor din ţările care susţin Ucraina în acest război, chiar dacă, la nivel diplomatic, este posibilă desfăşurarea unor astfel de discuţii.

Citește și