• SUA au avut o recuperare economică mai rapidă post-pandemie.
  • Europa se confruntă cu instabilități politice și economice.
  • Politicile fiscale americane au sprijinit mai eficient creșterea economică.
  • Costurile de trai în SUA sunt mai mari, dar veniturile cresc rapid.
  • Ratele șomajului în SUA sunt de aproximativ 4%, comparativ cu 6,5% în Europa.
  • Exporturile americane au crescut cu 18% în ultimul an, față de 10% în Europa.

O analiză recentă, a comparat performanțele economice ale Statelor Unite cu cele ale Europei, punând accent pe modul în care gestionarea crizei economice a fost diferită între cele două regiuni.

În contextul alegerilor prezidențiale din SUA, el subliniază că, deși America se confruntă cu provocări, are totuși avantaje economice semnificative față de Europa, afectată de instabilități politice și economice.

Care sunt cele mai mari riscuri economice cu care ne confruntăm anul acesta?

„Depinde din ce perspectivă privim aceste lucruri. Din perspectivă europeană, problema gazelor, problema energiei electrice și a carburanților se află în prim plan. Sunt deja creșteri semnificative pe toate cotațiile de prețuri pe zona asta de energie.

Recomandări

DRILL, BABY DRILL?
PNL VREA REFORMA
GEORGIA IESE LA VOT
UK IA MĂSURI
EFECTELE TIKTOK
GEORGESCU: „MANIPULARE”

Din perspectiva americană, cred că marea lor problemă e legată de extinderea pietelor de desfacere. Acolo e o mare problemă pentru că economia americană nu mai este așa competitivă, din punct de vedere al exporturilor, cum era acum, să spunem, 10 ani de zile. 

Per ansamblu, cam toată lumea se teme de inflație, atât americanii cât și europenii. Chiar dacă inflația s-a temperat și în Statele Unite și în Europa, undeva până la 2-3% maxim, toată lumea se așteaptă ca după aceste alegeri, runde de alegeri inclusiv din America, din păcate să se dea din nou drumul la tiparnița de bani, adică să tipărească bani pentru a acoperi toate promisiunile electorale și asta înseamnă încă un val de inflație”, a declarat Adrian Negrescu, analist financiar, pentru Aleph News.

Cine câștigă mai mult, Statele Unite sau Europa? 

„Cu siguranță americanii. Americanii care și-au exploatat foarte bine resursele de gaze, de petrol energetice, care și-au extins lobby-ul economic pe fondul pandemiei, pe fondul războiului din Ucraina, au știut să-și exploateze toate atuurile.

Spre deosebire de Europa, care a pierdut pași importanti în cursul acesta global pentru tehnologizare, ne aflăm într-un moment în care Europa trebuie să se reinventeze din punct de vedere economic, fapt care s-a petrecut în America acum vreo 10 ani. 

Noi încă bâjbâim așa, din perspectivă economică, spre găsirea unor soluții pentru a scoate economia europeană din această criză în care se adâncește. Soluțiile le știm, retehnologizare, digitalizare a industriei 5.0, ceea ce americanii deja au început să implementeze.

Din această perspectivă, americanii sunt mai câștigați decât europenii și mi-e teamă că dacă mergem cu ritmul ăsta la nivel european, insistând doar pe ideea de economie verde, ar putea să avem de pierdut, pe termen mediu și lung, din perspectiva inclusivă a condițiilor de viață din America, raportat la ceea ce se întâmplă în Statele Unite”, a declarat Adrian Negrescu, analist financiar, pentru Aleph News.

Ce tendințe observați în investițiile străine directe în SUA și Europa?

„Make America Great Again! De asta este vorba acolo. Inclusiv Kamala Harris, nu numai Donald Trump, mizează pe investițiile în economie, mai ales în zona întreprindelor mici și mijlocii care atrag investitori din ce în ce mai mult, se gândesc la un program de vize pentru a atrage investitori străini, mai ales din zona asiatică.

Spre deosebire de europeni, europeni care bâjbâie în continuare în căutarea unor soluții pentru a atrage investiții majore, mai ales din China, punând tot felul de piedici în calea exportărilor chinezești, China fiind principalul exportator al lumii.

Din această perspectivă, Europa nu mai e așa de atractivă din punct de vedere investițional, pentru că și populația europeană îmbătrânește pe zi ce trece, este mult mai bătrână decât cea din Statele Unite. Astfel că și cine face o investiție în momentul de față, se gândește, o fac în Statele Unite, unde se investește serios în creșterea demografică, sau o fac în Europa, unde mare parte dintre puteri trăiesc într-o adevărată dramă din punct de vedere al condițiilor de trai, al nivelului bătrânilor, al numărului foarte mare de bătrâni, care se află în cam toate țările europene, inclusiv în România”, a declarat Adrian Negrescu, analist financiar, pentru Aleph News.

Citește și