• Joe Kinan a încercat să-şi salveze prietena, dar a suferit mai multe arsuri
  • Joe şi-a pierdut mâinile, ochiul şi urechile
  • Supravieţuitorul Joe a avut peste 120 de intervenţii chirurgicale

Joe Kinan este un exemplu de supravieţuitor al incendiilor. Povestea începe în Boston, în 2003. El avea atunci 34 de ani, când un incendiu dintr-un club de noapte i-a schimbat în totalitate viaţa.

Joe, împreună cu iubita lui Karla, au mers la un concert al unei trupe rock. Efectele speciale ale spectacolului au incediat sala. Clubul era supra-aglomerat.

Peste câteva ore, oficialităţile numărau corpurile celor o sută de persoane decedate. Printre ei era şi Karla, iubita lui Joe, pe care a încercat să o salveze. El a scăpat ca prin minune. Tot corpul lui Joe Kinan a fost atins de flăcări.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

La aproape un an după, Joe a ajuns acasă din spital fără degete şi doar porţiuni din nas şi urechi.

În zece ani, supravieţuitorul din The Station a avut peste 120 de intervenţii chirurgicale. Printre ultimele a fost un transplant de mână în 2012. Joe şi-a refăcut viaţa, chiar dacă ştie că va trebui să facă intervenţii chirurgicale şi mai departe.

Acum el este căsătorit şi tatăl unei fetiţe care s-a născut în 2014.