- Șefa CE: Încă există 11 domenii care trebuie negociate
- Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale
- Angela Merkel, a avertizat că UE trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit
Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pe tema relaţiilor post-Brexit înregistrează progrese, deşi încă sunt divergenţe semnificative, a afirmat joi seară Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit cotidianului The Guardian.
Advertisment
„Înregistrăm progrese, dar rămân două probleme critice: standardele comune şi cotele de pescuit, unde ne-am dori să observăm mai multe progrese”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Suntem în contact strâns, dat fiind că negocierile s-au intensificat. Încă există 11 domenii care trebuie negociate„, a precizat preşedintele Comisiei Europene.
Recomandări
Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.
Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt.
Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.
Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.
Partenerii noștri