• Este pentru a treia oară când lupta dintre Hari şi Adegbuyi este programată
  • Kickboxerul român vrea să cucerească titlul la categoria grea în Glory
  • Adegbuyi are 34 de victorii şi şase înfrângeri la profesionişti

Benjamin Adegbuyi, kickboxerul român în vârstă de 35 de ani, a aflat data la care se va bate cu super-campionul Badr Hari pentru o şansă la titlul de la categoria grea din Glory.

Lupta dintre cei doi a fost amânată de două ori până acum. Prima oară a fost anunţată pentru luna iunie, dar pandemia de coronavirus i-a pus piedici. Ulterior, trebuia să aibă loc la începutul lui noiembrie, însă Hari s-a infectat cu COVID-19.

În cele din urmă, o a treia dată a fost stabilită. Glory Kickboxing a anunţat că meciul va avea loc la gala Glory 76, care va avea loc pe 19 decembrie, la Rotterdam.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Adegbuyi, care are origini nigeriene, luptă la profesionişti din 2011 şi a bifat şi apariţii în circuitul K-1. În total, el are 34 de victorii şi şase înfrângeri.

Foto: Glory Kickboxing