• Reprezentanţii HoReCa din Craiova cer închiderea totală.
  • Luni, aproape toate terasele din oraş au fost închise.
  • În Craiova, sunt aproximativ o mie de firme în domeniul HoReCa.

Mai bine deloc, decât în condițiile actuale. Asta și-au spus 23 de proprietari de restaurante, cafenele și baruri din Craiova.

Preferă să le fie închise afacerile, ca să își poată trimită angajații în șomaj tehnic. Acum, când nici măcar la terasă nu poți lua masa dacă are vreun perete, ei încasează o brumă de bani. Și aceia veniți din delivery.

Marius Bănică – proprietar restaurant din Craiova: „Nu putem funcţiona cu terasă în aer liber la 7 grade ziua şi undeva la 2-3 grade, seara. (…) Ne dorim să închidem, dar cu măsuri. Nu putem să închidem fără măsuri că asta ar presupune să închidem afacerile în care noi am investit timp şi bani”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Așadar, cei 23 au semnat o petiție prin care cer Guvernului să închidă, oficial, afacerile din domeniul ospitalității.

Marius Bănică spune că îl costă 17 mii de euro lunar să țină un restaurant deschis. Iar încasările nu sunt nici pe departe atât.

Mădălina Poenaru are un restaurant în centrul vechi al Craiovei. A investit 20 de mii de euro în pereți despărțitori și acoperiș rabatabil. Acum a aflat că investiția a fost în zadar.

Mădălina Poenaru – proprietar restaurant din Centrul Vechi al Craiovei: „Când ne-au permis deschiderea, ne-au spus să punem paravane. Noi am făcut-o, cu toate că abia ne-am permis, unii dintre noi.Acum, acest paravan pe care ei ni l-au cerut, este considerat perete”.

La începutul pandemiei, Mădălina avea 13 angajaţi. Acum, odată cu instaurarea carantinei parţiale, a rămas doar cu doi. Şi cu o chirie de 2500 de euro pe care trebuie să o plătească, indiferent dacă are sau nu încasări.

Şi cum nu-i sunt prea clare ultimele reglementări, a decis că e mai ieftin să închidă.