• Orban a oferit declarații la finalul ședinței celulei de criză
  • Premierul spune că nu se cunosc cauzele incendiului, dar că managerul spitalului indică faptul că au fost prevăzute lucrări la instalații, cu scopul creșterii numărului de paturi
  • Orban a explicat de ce medicul-erou care a suferit arsuri grave nu a fost transportat mai repede în belgia.

Ludovic Orban a făcut declarații în cursul nopții, după ședința de la MAI, unde a fost convocată o celulă de criză. Premierul și-a început discursul prin a transmite condoleanțe familiilor celor 10 persoane care și-au pierdut viața în incendiul de sâmbătă seară, de la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț.

„Vreau să transmit condoleanțele mele familiilor îndoliate. Vreau să transmit respectul meu pentru medicul-erou care a dat dovadă de curaj și un spirit de sacrificiu deosebit”, a declarat Orban.

Premierul a făcut precizări despre situația medicului Cătălin Denciu, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, și de ce acesta nu a fost transportat direct la spitalul din Belgia. Precizăm că o aeronavă Spartan a MApN l-a preluat pe medic și l-a adus la spitalul Floreasca în cursul nopții.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

„La ora actuală putem să vă spunem că avionul militar pus la dispoziție de Ministerul Apărării a aterizat în București cu domnul doctor care va fi dus la spitalul Floreasca și va fi pregătit pentru transferal către Spitalul Militar din regiunea Astrid din Belgia. Putem în cursul acestei dimineți, după ora 7 să asigurăm transportul tot cu o aeronavă militară, pusă la dispoziție de Ministerul Apărării, a medicului-erou.

Aici nu este vorba de o plimbare. Unu: în condiții de noapte, neexistând un heliport, deplasarea cu elicopterul și preluarea pacientului cu elicopterul nu era posibilă”, a explicat Orban.

Despre ceilați pacienți răniți în incendiu, dar și despre posibilele cauze ale tragediei, Ludovic Orban a precizat: „Pacienții pentru care s-a organizat transferul, au ajuns la Spitalul Modular din Lețcani. Precizez că transportul lor a fost realizat cu echipaj medical compus din medic urgentist și asistent medical în ambulanțe cu cea mai ridicată dotare.

Se știe că au fost prevăzute niște lucrări de instalații, nu cunoaștem foarte bine despre ce este vorba, care când au fost prezentate, au fost prezentate că fiind destinate pentru creșterea numărului de paturi la terapie intensivă. Există informația privitoare la mutarea de la etajul trei la etajul doi a pacienților de la terapie intensivă”.