• Parlamentarul este intubat într-un spital din Capitală
  • Sebastian Radu s-a infectat săptămâna trecută
  • Sebastian Radu a fost viceprimar al municipiului Buzău, este la primul mandat de deputat și este membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților

Deputatul Sebastian Radu a fost confirmat recent cu COVID 19 şi a dezvoltat o formă gravă de boală, declară pentru MEDIAFAX surse politice.

„Săptămâna trecută a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Pentru că se simțea foarte rău, a fost transferat la București, unde este intubat”, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.

Piețele trebuie să rămână deschise! Am votat astăzi pentru producătorii românii, „#făuritoriidehrană” cum le spune domnul ministru Daea. Am votat pentru că sănătatea nu se protejează cu piețe închise, cu marfă vândută în frig, cu dispreț pentru români. Sănătatea se protejează cu măsuri clare, concrete și logic aplicate. Cu cetățeni care au acces la produse proaspete aproape de casă. Cu respect față de fiecare. Cu asumarea responsabilității, nu cu abțineri de la vot”, a scris săptămâna trecută pe Facebook deputatul Sebastian Radu.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Sebastian Radu a fost viceprimar al municipiului Buzău, este la primul mandat de deputat și este membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților. El nu se mai află pe lista PSD Buzău pentru un loc în Parlamentul României.