• Pacienţii cu arsuri de până la 30% sunt trataţi la secţia de chirurgie plastică a spitalului
  • În România, anual ajung la spitale între 600 şi 800 de arşi
  • Ramona a făcut o petiţie online pentru a dota spitalul din Constanţa cu paturi pentru arşi

Ramona Leonida  locuieşte în Constanţa şi s-a implicat mereu în activităţi de voluntariat.

Tragedia de la Piatra Neamţ a determinat-o să lase pe locul doi proiectele în care era implicată şi să se documenteze despre paturile pentru arşi din Constanţa.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa există 25 de paturi pentru chirurgie plastică. Aici pot fi trataţi pacienţi cu arsuri de până la 30% din suprafaţa corporală.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ramona Leonida, fondator petiţie online: „Am găsit o evidenţă dată de Ministerul Sănătăţii, confrom căreia există 280 de paturi în toată ţara, dar nici unul în judeţul nostru. Orice pacient care are peste 30% arsuri este încadrat ca mare ars şi are nevoie de tratament într-o clinică cu paturi special amenajate”.

Ramona ştie că dacă o astfel de tragedie s-ar întâmpla şi în oraşul ei, oamenii ar trebui transportaţi la spitalele din Bucureşti, Iaşi sau Timişoara.

În petiţia online, Ramona Leonida,  le cere autorităţilor să facă un plan de urgenţă pentru a soluţiona problema lipsei paturilor pentru arşi din Constanţa.

Ramona Leonida: „Prin această petiţie îmi doresc să fac un apel atât către autorităţi, dar şi către ONG-urile care s-au mai ocupat în trecut cu dotarea spitalelor”.

Andra Fahl este medic dentist şi a răspuns afirmativ iniţiativei Ramonei. Ea a semnat petiţia şi ştie că doar cu ajutorul oamenilor se pot schimba lucurile chiar şi în sistemul de sănătate.

Andra Fahl, medic dentist: „Şi ce s-a întamplat la Piatra Neamţ se poate întâmpla oriunde, nu doar în Constanţa. Şi e cazul să luăm atitudine. Nu e doar să aşteptăm din partea statului şi să vină cineva din exterior, pur şi simplu noi să facem ceva. Să arătăm că ne interesează şi că ne pasă de ce se întâmplă”.

Până astăzi petiţia a fost semnată de peste 250 de oameni.

Ramona îşi doreşte să strângă într-un timp cât mai scurt peste 5000 de semnături, pentru a le depune la Consiliul Judeţean Constanţa şi a începe un proiect care să rezolve această problemă.

În România, anual ajung la spitale între 600 şi 800 de arşi. La nivel naţional există 26 de paturi pentru tratarea marilor arşi.

Paturi de mari arşi

  • Iaşi – 5
  • Timişoara – 5
  • Bucureşti – 14 + 10 pentru copii
  • Braşov – 2 (din sponsorizări)